Intrebari & Raspunsuri

(VIDEO) Cum trebuie să se poarte persoana excomunicată din Biserică?

În articolul acesta vreau să răspund la întrebarea care mi-a fost adresată:

Cum trebuie să se poarte persoana excomunicată din Biserică?

Vom vedea ce spune Biblia la acest subiect. Cu tristețe în inimă vreau să spun că avem și noi ca biserică astfel de probleme. De la începutul anului am fost nevoiți să excomunicăm tocmai 4 persoane din biserică și aceasta ne întristează tare și cred că și acele persoane vor citi acest articol și vor lua învățătură. Ne-am întâlnit cu toată biserică, am postit și ne-am rugat pentru fiecare persoană care cândva a fost membră la Biserica ”Buna Vestirea”, dar din anumite motive a fost excomunicată din biserică.

Deci, ce trebuie să facă această persoană?

Rupe-o cu păcatul

Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare. (Iacov 4:5-9)

Prin Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu în noi, au fost scrise Sfintele Scripturi. Dumnezeu în Sfintele Scripturi cere bisericii să aplice disciplina aceasta tuturor celor care păcătuiesc și să fie excomunicați din biserică.

Citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/video-cum-trebuie-sa-se-poarte-persoana-excomunicata-din-biserica/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: