FEMEI ȘI COPII MORȚI DE FOAME!
Într-una din diminețile trecute, m-a chemat Petrică, colegul meu de muncă, să îmi arate un articol dintr-un ziar local care i s-a părut interesant. Titlul articolului m-a șocat: „Femei și copii morți de foame”.
Am citit imediat ce scria acolo, după care am luat o pauză de câteva minute din orice fel de activitate. Nu am fost doar șocat, ci de-a dreptul afectat de datele și statisticile furnizate de acel ziar cu privire la situația reală ce se petrece astăzi, în 2017, într-o lume care se ceartă și se bate pe petrol și alte bunuri materiale, sau pe voturi și pe tot felul de politici ascunse menite să aducă câștiguri peste câștiguri celor care deja au mai mult decât le trebuie.
Citez din acel ziar: „Situație critică în Somalia, unde cel puțin 110 oameni, majoritatea femei şi copii, au murit de foame în ultimele 48 de ore, a anunţat premierul ţării” (sursa Monitorul de Botoșani). Imediat în mintea mea s-a ridicat un mare semn de întrebare. Acest articol este de actualitate sau este vechi?
Îmi aduc aminte când eram copil, prin anii 1990, se discuta intens despre situația disperată din Somalia, unde oamenii mureau la propriu de foame. Țin minte că unul dintre colegii mei de școală, care era mai slăbuț, strigam după el: „Somalezul, somalezul!” M-am uitat atent la data publicării ziarului și am remarcat că este din Martie 2017, iar acei 110 oameni au murit de foame zilele trecute.
Pentru moment, am încercat să dau timpul înapoi cu câteva zile pentru a-mi aminti ce făceam eu, care era starea mea, cât de mult sufeream sau cât de mult mă bucuram, ce am mâncat eu în acele zile, care mi-au fost lipsurile… am încercat să pun toate aceste gânduri cap la cap, pentru ca apoi să trag o concluzie. Am reușit în cele din urmă și m-am gândit la următorul lucru: „Sunt cel mai binecuvântat om de pe pământ!”
Cineva ar putea spune: Cum dom’le, în pușcărie unde stați claie peste grămadă și unde condițiile sunt așa cum sunt, tu te consideri binecuvântat? Răspunsul meu rămâne unul ferm: „DA!” Privind la situația acelor oameni nevinovați care mor zilnic de foame, eu care deși sunt închis și sigur acest lucru nu este ușor, chiar și așa diferența este de la cer la pământ. Da, mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care indiferent cât ești de necăjit, tot găsești ceva de mâncare… mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care nu trebuie să te trezești cu noaptea în cap să îți iei copiii în brațe și să fugi în adăposturile subterane pentru că ești mereu atacat… mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care încă se mai poate să declari public că ești creștin, fără ca cineva să îți taie capul sau să te execute public, așa cum se întâmplă acum când d-voastră citiți aceste rânduri, în țări precum Irak sau Siria, cu frații noștri creștini.
Citeste mai mult https://georgeignat.com/2017/03/24/femei-si-copii-morti-de-foame/