Jurnalul Alesiei Muntean

Starea de rau a inceput pe 3 martie 2013, cand ne-am intors de la biserica si, in masina, pentru prima dată în viața ei, Alesia a vomitat. Pana pe 8 martie, copilasul nostru a continuat sa vomite si a devenit din ce in ce mai slabita. In data de 8 martie, medicul de familie, Ratiș Ruxandra, i-a recomandat Alesiei regim alimentar si i-a prescris saruri de rehidratare si Debridat. Ne-a sfatuit sa insistam la medici ca sa i se faca si un computer tomograf. Am retinut sfatul si am plecat la … drum.
Pana pe 13 martie, Alesia a continuat insa sa vomite în jet, ceea ce ne-a determinat sa mergem la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic pentru copii Maria Sklodowska Curie Bucuresti. Acolo, pentru ca au vazut-o ca merge pe picioarele ei, medicii mi-au spus sec: „Plecati doamna cu copilul de aici ca avem cazuri mai grave!”. Copilul nostru era, poate, cel mai grav caz…Ne-au redirectionat pentru consultatie catre policlinica spitalului MS Curie, unde a fost vazuta de doctorul Căruceriu Silviu, medic primar pediatrie. Desi am cerut ca Alesia sa fie internata si sa i se faca un CT, am fost refuzati categoric. Doctorul a facut aceleasi recomandari în tratarea starii de voma ca si medicul de familie, adaugand si Espumisan. Totodata ne-a dat trimitere pentru o ecografie abdominala. Aceasta ecografie, facuta în aceeasi zi, a scos in evidenta faptul ca Alesia avea colecistul cudat, ceea ce impunea recomandari stricte in alimentatie. Doctorul Căruceriu a precizat ca doar in cazul in care vomita din nou, sa o aducem pe Alesia si numai atunci o vor interna in spital. Timp pretios pierdut care avea sa faca diferenta intre un copil sanatos si unul extrem de bolnav.
Numai ca, de a doua zi, Alesia nu a mai vomitat, dar a inceput sa faca pipi pe ea, ne spunea ca o doare burtica si devenea din ce in ce mai astenica, dorea sa stea mai mult in pat, era somnoroasa. Nu stiam ca de fapt o durea capul. Nu aveam de unde sa stim; ea, fiind micuta, la 2 ani si aproape 9 luni stia sa spuna doar ca o doare burtica. O singura data am vazut-o ca duce manuta la cap, semn ca o doare si acolo.
In perioada 13-20 martie, Alesia nu a mai vomitat deloc. Au fost facute analize (cu plata) de sange, de urina si coprocultura la policlinica privata Graal Medical si au iesit foarte bune.

In data de joi, 21 martie, Alesia s-a plimbat cu tatal ei afara. Nu stiam ca avea sa fie ultima plimbare pe picioarele ei. Insa, in seara aceleiasi zile, Alesia a avut din nou un episod de voma.
Pentru ca in 13 martie medicii spitalului Marie Curie (Budimex) au refuzat internarea, de teama unui nou refuz, a doua zi, 22 martie, nu ne-am mai dus la Spitalul MS Curie ci ne-am prezentat cu Alesia la Spitalul Grigore Alexandrescu Bucuresti, unde am solicitat insistent internarea Alesiei. Am fost internati pe sectia de toxicologie, la Prof. Univ. Dr. Ulmeanu C, si dr. Nitescu G., ambii medici primari pediatrie. Aici, Alesia a venit pe picioarele ei, am stat cateva ore in UPU pana au internat-o seara tarziu. Dupa ora 22, in manuta dreapta i s-a pus perfuzie intravenoasa pentru ca era evident foarte deshidratata.
Aici Alesia a ramas internata in perioada 22-28 martie 2013. In tot acest timp Alesia nu a mai mancat, nu a mai baut, nu a dormit, incepuse sa nu mai mearga si vorbea din ce in ce mai putin. Noi credeam ca din cauza branulei ea incerca sa-si protejeze mana dreapta si nu o mai folosea. Asa credeam noi… Realitatea… n-am stiut ca era alta… nici n-o banuiam.
Dupa aceste 7 zile, i s-a scos branula, dar a continuat sa nu foloseasca mana dreapta. Un simptom de luat in seama.
In tot acest timp, Alesia a fost cobaiul tuturor: al medicilor primari, al medicilor rezidenti, asistentelor si studentilor medicinisti. Fetita plangea foarte mult cand o controlau in gat, striga inca „mama”, inca se ridica in sezut singurica, zambea la toti si intelegea ce i se intampla. Numai noi, adultii, nu intelegeam… Nu mai putea numara pe degete. Analizele desange si urina erau perfecte. O cautau in urechi, in gat, in stomac… numai in cap nu o cautau. Sau macar s-o fi cautat-o in … ochi. De ce nu s-au uitat si in capsorul ei. Ca acolo era problema. Eu, mama Alesiei, i-am rugat sa se uite.

Vineri, pe 29 martie, i-am solicitat domnului doctor Ulmeanu sa-i faca fetitei un CT, pentru ca nu mi se parea normal sa nu mai mearga si sa nu mai vorbeasca asa de brusc. Mi s-a raspuns ca Alesia nu are nici o afectiune neurologica si ca starea ei e din cauza deselor varsaturi care au dus-o la deshidratare severa. Ni s-a cerut acordul pentru efectuarea unui tranzit baritat pentru vizualizarea tubului digestiv. Aceasta investigatie cu bariu, i-a fost facuta sambata, 30 martie, in urma careia Alesiei i s-a pus primul diagnostic – reflux gastroesofagian si i s-a administrat tratament cu Nexium pulbere.
In tot acest timp, fara sa stim, Alesia avea dureri groaznice de cap. Probabil si vederea ii fusese afectata; nu dormea deloc, nici ziua nici noaptea, statea tot timpul cu capul si cu nasul in perna, dadea mai tot timpul din cap, nu stia sa spuna ce o doare – o dureau toate. In acea perioada a stat pentru ultima data in picioruse, aparuse asa-numitul “picior magnet”, picioarele pur si simplu ramaneau lipite de pardoseala si nu ii mai dadeau voie Alesiei sa paseasca. Totusi inca mai avea puterea sa rada ca un copil. Dar pe zi ce trecea, starea ei se deteriora atat de rapid, incat nu mai suporta nici un fel de zgomot. In acele zile a spus pentru ultima data … „mama”. Toate acestea erau simptome evidente ale unei grave afectiuni neurologice pe care nimeni nu le-a luat in seama. In rezerva in care era patul Alesiei si in care mai era doar un pat, au fost internati, pe rand, mai multi copii cu alergii si chiar cu boli ale copilariei tratate ca alergii.
In seara zilei de duminica, 31 martie, pe fata Alesiei au inceput sa apara mici punctulete rosii – contactase si ea virusul de la ceilalti copii din salon. A doua zi dimineata, pe 1 aprilie 2013, punctuletele s-au accentuat si Alesia a fost transferata la cel de-al doilea spital, Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes, unde i s-a pus diagnosticul de pojar si i s-a administrat tratamentul adecvat. Dupa 3 zile, fetita nu mai avea nimic pe fata. Inca din prima zi de internare in acest spital, am cerut medicilor efectuarea de urgenta a unui CT sau RMN cerebral. Am fost refuzata si aici. Chiar am cautat in curtea spitalului si prin imprejurimi o clinica la care se facea RMN. Am gasit una, dar ne programau abia pe 3 mai. In acest spital, Alesia a inceput sa manance putin iaurt pe care i-l dadea tatal ei cu seringa. Nu mai mancase din data de 22 martie, deci de 10 zile. Doamna doctor specialist era ingrijorata nu de starea fizica a Alesiei, ci de starea ei neurologica, vazand laba piciorului drept al Alesiei, care incepuse sa se indoaie spre interior. Un alt simptom extrem de evident. Ne-a promis ca pe Alesia o sa o vada un neurolog. Neurologul asteptat de noi nu a mai aparut…
In seara zilei de joi, 4 aprilie, a fost adus un oftalmolog, care a vizualizat fundul de ochi si ne-a spus ca Alesia are tensiune papilara, ceea ce arata ca are si o presiune intracraniana. In aceasta perioada mai spunea din cand in cand doar „tata”. Nu mai vorbea deloc si era atat de trista, ne mai vorbea doar cu ochii.
A doua zi, vineri, pe 5 aprilie, am fost transferati la al treilea spital din Bucuresti, Spitalul de Urgenta Bagdazar-Arseni unde i s-a facut, in sfarsit, CT-ul mult asteptat, iar diagnosticul a fost crunt si nedrept: tumora cerebrala in mijlocul capului. Am simtit cum ne-am prabusit intr-un hau si numai Dumnezeu ne-a intins mana sa iesim imediat de acolo.
De ce tocmai Alesia?
A fost preluata de medicul neurochirurg Ionescu Adrian, care ne-a spus ca operatia trebuie facuta foarte repede. S-a stabilit ca luni, 8 aprilie, sa i se faca si un RMN si marti, 9 aprilie, sa fie operata. Acolo, Alesia a suferit ingrozitor atunci cand, minute in sir i s-a cautat o vena in care sa i se puna branula. A plans neincetat, era socata. A adormit plangand si strigand pentru ultima data TATI… Plansul ei nu aveam sa-l mai aud timp de cateva luni. Durerea si suferinta i-a luat si plansul… iar sufletele noastre de parinti erau o rana in care imprejurarile turnau sare din belsug… Alesiei i s-a administrat manitol, care i-a mai scazut presiunea intracraniana, presiune de care noi nu am stiut pana cu o seara in urma, iar copilasul nostru de 2 ani si 10 luni nu stia sa ne spuna. Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, intr-una din seri, personalul medical a uitat sa opreasca la timp perfuzia cu manitol…
Sambata seara, pe 6 aprilie, internati fiind cu Alesia, ne-am anuntat familiile, prietenii, cativa cunoscuti si le-am cerut sa se roage pentru Alesia, pentru ca urma sa intre in operatie. Socul acestei vesti s-a raspandit in scurt timp. In acea seara, am primit recomandarea de a ne prezenta la spitalul Marie-Curie.
A doua zi, duminica 7 aprilie, Alesia a fost adusa pe brate, „brate de rugaciune”, inaintea Dumnezeului ei si al nostru, Creatorul cerului, al pamantului si al omului.
Ca urmare a recomandarii, luni, 8 aprilie 2013 am cerut externarea pe care am obtinut-o cu multe intrebari si nici un raspuns. In aceeasi zi, Alesia a fost internata la Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Maria Sklodowska Curie. Primul RMN l-a facut la Spitalul Monza si a fost programata pentru operatie de urgenta a doua zi. Din cauza presiunii extraordinar de mare din capul Alesiei, anestezia, prima din viata ei, a fost un esec. A fost nevoie sa i se administreze mai mult anestezic decat era indicat pentru greutatea ei corporala.
Alesia a fost operata in data de 9 aprilie, ziua de nastere a fetitei noastre mai mari, Daniela Continuare >>> https://alesiamunteanu.wordpress.com