ANUNTURI
Modificarea Constituţiei pe tema familiei, BLOCATĂ în Parlament.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, astăzi, pentru a doua oară discutarea iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei prin care se stabileşte că familia este întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Aleșii au susţinut că nu au proceduri clare în urma cărora să decidă care este prima Cameră sesizată. Deputaţii şi senatorii vor modifica Regulamentele Parlamentului pentru a introduce prevederi mai clare.
„Încă nu avem reglementat dacă prima cameră sesizată suntem noi sau este Senatul. În textul Constituţiei avem o enumerare în care se vorbeşte de Camera Deputaţilor şi Senatul, Camera fiind prima, dar este singurul argument pentru care se poate susţine că noi suntem prima camera sesizată, această enumerare.