EDITORIALE

Fiți creștini și rugați-vă – Alexandru Fintoiu

România a luat foc zilele acestea. Supărată și amărâtă, comentează, se supără, urăște, disprețuiește, urlă, nici un pic de liniște.

Suntem o țară creștină în căutarea binelui. Dar bine în afara lui Dumnezeu nu există. Am auzit de tineri creștini care solidarizează cu cei care protestează împotriva guvernului. Pe facebook sau pe stradă, participă activ.

În Romani, Dumnezeu ne transmite să ne supunem stăpânirilor căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Să nu ne trezim luptând cu Dumnezeu. Dacă vrea El să fim conduși așa, așa vom fi. Noi ar trebui să ne rugăm și să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și dacă va vrea El, tot El va lucra.

Când au vrut să legifereze homosexualitatea nimeni nu a luat foc. Creștinii sunt împotriva păcatului, furtului, minciunii, mizeriei dar nu se ridică împotriva stăpânirilor.

Avem o imagine de apărat. Imaginea lui Dumnezeu. Pentru cei care au apucat să iasă și să strige prin piețe la oameni, vă îndemn să strigați la Domnul. Când oamenii schimbă oameni nu o să ne așteptăm la cine știe ce rezultate. Dar când Dumnezeu schimbă oameni, vom avea un viitor.

Să fim lumini. Să ne îmbrăcăm cu haine albe. Să fim sare. Partidele politice sunt toate la fel. Noi nu avem culori, avem viață. Vrem ca România să fie condusă de Hristos. Să vedeți atunci schimbare.

rugaciuneDacă ne iubim țara și viitorul, ne rugăm pentru ea. Ce se întâmplă acum este rezultatul săracelor noastre rugăciuni pentru conducători.

Dacă ne iubim cu adevărat pe noi înșine, ne rugăm, nu protestăm. Mă îndoiesc că creștinii din stradă au ajuns acolo în urma călăuzirii și rugăciunii.

Întâlniți-vă în biserică, acasă, în cămine și faceți cu adevărat ceva pentru România.

Fiți sfinți.

Ce nu putem noi, schimbă El.

                                                                                                                        Alexandru Fintoiu – http://www.ciresarii.ro/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: