ANUNTURI

Sarbatoarea Nasterii Domnului Isus la Biserica Betel din Dumbraveni, SV

un-copil-s-a-nascut-2016Ziua în care se naște umilința
  • Din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu și totuși ai venit în vremelnicie.
  • Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: “Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu, iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina, Tu ești pretutindeni și totuși ai venit în spațiu limitat.
  • Tu eşti Duh, Tu eşti Dumnezeu nevăzut și totuși ai venit în materie, în trup.
  • Tu eşti Fiul lui Dumnezeu și totuși Te-ai făcut un prunc și Fiu al omului.
  • Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă și totuși ai venit intr-o iesle.
Dumnezeu a luat această umilință şi a pus-o ca o virtute în viața creștinului!

Vă aşteptăm la slujbele divine dedicate acestei sărbători, unde ne vom închina şi vom slăvi pe Dumnezeu pentru Darul nespus de mare pe care îl are pentru noi. Slujbele vor avea loc duminică, 25 decembrie, de la ora 9 şi de la ora 17.

Daţi vestea mai departe!

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura