EDITORIALE

SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători” (Daniel 1:8-9).
Tocmai am început o nouă carte din citirea zilnică a Bibliei și chiar de la începutul ei vedem în ea înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat. Dacă în cartea Ezechiel am văzut în mod deosebit sfințenia lui Dumnezeu, în cartea Daniel vedem măreția și puterea Lui, prin care „schimbă vremurile și împrejurările, răstoarnă și pune împărați, dă înțelepciune înțeleptilor și pricepere celor pricepuți” (Daniel 2:21-23).
În vremuri grele și situații de criză, vedem cum Dumnezeu face să ai parte de bunvoință și să capeți trecere înaintea oamenilor (Daniel 1:8-9), chiar și atunci, dacă te încrezi în El și cauți fața Lui ca să trăiești curat și plăcut înaintea Lui.
Nu este timp să vedem detaliat ce s-a întâmplat în acea perioadă, însă pe scurt, la acel moment, un mare imperiu și puternic tocmai se ridicase și peste el domnea Nebucadnețar, un împărat pus de Însuși Dumnezeu ca să Își înalțe Numele și să-și împlinească planul Său. După toate aceste întâmplări pe care le vedem în primele două capitole, îl vedem pe acest împărat puternic cum a căzut cu fața la pământ și s-a închinat și a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele” (Daniel 2:46-47).
Ce imagine deosebită, să vezi măreția lui Dumnezeu deasupra oricărei stăpâniri și domnii, El care domnește mai presus de toate. Te încurajez să citești mai departe această carte și să descoperi astfel măreția Lui și să te întărești astfel încrezându-te în El și în aceste vremuri. Căci El rămâne Domn și Stăpân și azi și în veci, veghează asupra celor ce se încred în El.
Fiți binecuvântați!
Autor: Eugen Ghiurău

http://tineri.betania.ro/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura