Profeția despre căderea Ierusalimului (Ezechiel 24:1-14) este urmată de anunțarea morții soției profetului (Ezechiel 24:15-25).
„Fiul Omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea” (Ezechiel 24:16).
Profeția se împlinește în aceeași zi, și profetului i se dezvăluie înțelesul acestei drame. Fiind reprezentantul lui Dumnezeu, lui Ezechiel i se îngăduie să simtă ceva din imensa durere a lui Dumnezeu. Moartea soției lui prefigura moartea „soției” lui Dumnezeu, tragedie marcată de dărâmarea Sfântului Locaș și de omorârea locuitorilor Ierusalimului. Refuzul lui Ezechiel de a arăta orice exprimare exterioară a întristării era menită să fie un semn pentru cei din robie din care să reiasă că sfârșitul Ierusalimului și al Templului va fi așa de devastator încât poporul nu va fi în stare să-și manifeste durerea în mod obișnuit.
„Am făcut cum mi se poruncise” (Ezechiel 24:18).
Ascultarea de care a dat dovadă Ezechiel în această situație trebuia să fi fost una din sarcinile sale cele mai dificile în calitate de proroc. Cu toate că îndurase o mare durere din cauza pierderii soției sale, totuși el va continua să prorocească zi de zi unui popor răzvrătit. Astfel, el lua parte la suferințele lui Dumnezeu, pentru că Însuși Dumnezeu era aproape să piardă poporul Său, cetatea Sa și Templul Său, exact așa cum prorocul credincios își pierduse prețioasa sa soție. În această situație, a fi credincios lui Dumnezeu a fost foarte „costisitor” pentru Ezechiel. Într-un mod asemănător, credincioșii Noului Testament și mulți alții, de-a lungul timpului, până în zilele noastre, sunt chemați să ia parte la suferințele lui Cristos.
Profeția despre dărâmarea Ierusalimului este urmată de o serie de profeții împotriva popoarelor din jur care „râd” de Ierusalim: „Pentru că ai zis: Ha! Ha! Sfântului Meu locaş când era pângărit, ţării lui Israel când era pustiită şi casei lui Iuda când se ducea în robie, de aceea, iată, te dau în stăpânirea fiilor Răsăritului…” (Ezechiel 25:3, 4).
Este adevărat că Dumnezeu pregătise și profețise pedeapsa împotriva Ierusalimului. Dar este la fel de adevărat că arătarea dreptății Lui trebuie să continue cu pedepsirea popoarelor din jur. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18).
Judecata și pedeapsa lui Dumnezeu împotriva omului vine din pricina faptului că acesta a respins toate ofertele mântuirii lui Dumnezeu: „… Pentru că am vrut să te curăţ, şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta” (Ezechiel 24:13).
Dar faptul că pedeapsa nu cade toată o dată peste noi este dovada iubirii lui Dumnezeu, care așteaptă pocăința noastră chiar și în ultimul ceas.
Autor: Estera Durne
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
