EDITORIALE

Fenomenul sarcinii neterminate – Nicolae Geantă

geantaBluma Zeigarnick a fost o tânără ce studia problemele psihologice la Moscova. În anul 1927, în timp ce era într-o cafenea din Viena, urmărind peisajul uman, a constatat că un chelner ce servea ținea minte toate comenzile clienților până în momentul onorării lor. Apoi, brusc le uita dintr-o dată. Bluma a înțeles atunci că oamenii țin minte detaliile aproape ale oricărei activități atâta vreme cât ea este neterminată.

Fenomenul Zeigarnick se numește efectul sarcinii neterminate. Bluma spune că dacă suntem întrerupți la un moment dat în timp ce facem o activitate (de exemplu suntem chemați la telefon), ne vom reîntoarce unde suntem restanți, deoarece în mintea noastră stau ascunse lucrurile întrerupte…

Mi-aduc aminte că la examenele de la facultate învățam câte 30 de cursuri, și după ce finalizam examenul mi se ștergeau din minte în secunda doi! De multe ori am experimentat că înainte să predic sunt concentrat asupra subiectului dar după ce-am vorbit nu îmi mai aduc aminte integral expunerea! Și exemplele ar putea continua.

Am învățat din fenomenul Blumei Zeigarnick că elevii vin la școală plictisiți, creștinii dorm în strana bisericii, bărbații și femeile sunt infideli, bătrânii stau singuri deși au o droaie de copii și nepoți, tocmai pentru că aceste activități sunt secundare și întrerup altceva prioritar.

Efectul sarcinii neterminate ar trebui să ne țină în priză, turați continuu pentru Hristos. (N-a ajuns niciunul dintre noi în Cer încă!). Paradoxal, uneori uităm predica, nu ne ducem lucrările sociale ori rugile la final, postim fără evlavie, slujim alternativ, sau ne rugăm la fără frecvență… De ce? Pentru că în loc să fie lucrul prioritar pe care îl întrerupem cu anumite activități, biserica, viața creștină au devenit lucruri care ne întrerup activitățile prioritare!

--

Cine lucrează pentru Hristos nu poate uita unde a rămas cu lucrarea! O tine minte și prin Valea Umbrei Morții dacă-ar trece. Câtă vreme nu am atins pragul Cerului cu tălpile târâte prin colbul teluric, nu putem omite, nici a avea lapsusuri față de care ne e scopul vieții. Sarcina mea încă nu s-a terminat. A dumneavoastră?

Concentrați-vă pe Hristos. Pe Scripturi. Și orice v-ar întrerupe bucuria, veți rămâne tot acolo!

 

--

Nicolae Geantă

www.ciresarii.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura