ANUNTURI

Ziua în care soţilor Bodnariu le este interzis să fie trişti. Cum decurge o întâlnire cu copiii luaţi de Barnevernet

Cazul familiei Bodnariu a făcut înconjurul lumii şi, în urma protestelor ample din mai multe ţări ale Globului, bebeluşul lui Marius şi al lui Ruth Bodnariu a ajuns săptămâna trecută înapoi lângă părinţii săi. Nu la fel stau lucrurile şi în cazul celorlalţi patru copii, care rămân în grija familiilor surogat până la o decizie definitivă a instanţei norvegiene.
După ce iniţial autorităţile au păstrat secretul asupra motivului pentru care cinci copii au fost luaţi de lângă părinţii lor, Daniel Bodnariu spune acum că, din ce în ce mai des, dovezile duc spre pretexte legate de religia părinţilor.

 

La întâlnirile cu cei mai mari dintre copii, părinţii Marius şi Ruth Bodnariu le gătesc, se joacă şi mănâncă împreună. Asistenţii Barnevernet au, însă, o singură mare problemă: „de ce la aceste întâlniri, înainte de masă, părinţii se roagă cu copiii, de ce se roagă aşa de mult?”, a declarat pentru Gândul fratele lui Marius Bodnariu.
Aproximativ patru ore pe săptămână. Atât au dreptul să-şi vadă copiii soţii Bodnariu, iar de fiecare dată trebuie să parcurgă cu maşina sute de kilometri. Întâlnirile se organizează în oraşul în care sunt copiii, într-un centru special, ca un fel de apartament închiriat în care cei mici sunt aduşi de mama-surogat. Toate sub atenta supraveghere a asistenţilor norvegieni de la Protecţia Copilului, despre care Daniel Bodnariu spune că se ocupă în mod special să realizeze rapoarte exclusiv negative.
„Ei au cerut să fie angajat cineva independent, că oricum Barnevernet stătea cu lupa pe ei la fiecare întâlnire şi chiar au emis nişte lucruri care, încă o dată, nouă ne confirmă că background-ul este unul religios, legat de experienţa creştină a părinţilor”, a mai spus Daniel Bodnariu.

Citate mai mult http://www.gandul.info/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: