ANUNTURI

Turneu: Misiunea Speranța 2016

„Și, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” (Ps. 11:3)
Evenimentele care se petrec peste tot în jur ne arată că trăim vremuri în care temeliile lumii încep să se clatine. Principiile sănătoase pe care este clădită societatea încep să se dărâme unul câte unul. Valorile morale și spirituale ale bisericii și familiei sunt pe punctul de a se prăbuși. Consecințele acestei realități triste sunt sufletele disperate, relațiile distruse, generațiile tot mai dezorientate. 
Oare mai putem face ceva pentru sufletele de lângă noi? Mai putem zidi din nou ceea ce s-a dărâmat? 
Da! În astfel de vremuri suntem chemați să ne împotrivim categoric păcatului și să promovăm în mod insistent neprihănirea, vorbindu-le oamenilor despre credința în Dumnezeu și în planul Său de mântuire prin jertfa Domnului Isus Hristos! 
Înțelegând vremurile, Misiunea Speranța organizează și în acest an turneul anual de evanghelizare, dorind ca tot mai mulți oameni să afle calea mântuirii, singura cale spre Împărăția lui Dumnezeu, locul ale cărui temeli nu se vor clătina niciodată.
„Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legămantul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isa. 54:10)
Mai jos aveți programul primei părți a turneului, ce se va desfășura în perioada 15 – 29 mai. Vom reveni cu detalii privind locul și ora de începere a evanghelizării din fiecare localitate! 

 

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura