ANUNTURI

Adi Hentea, un cântăreț orb cu o poveste de viață impresionantă

Biserica Baptistă „Harul” organizează la sfârșitul acestei luni o săptămână specială de închinare. Timp de șase zile, la biserica „Harul” vor fi programe speciale de muzică, rugăciune și predicare a Evangheliei. Unul dintre invitați este Adi Hentea, un cântăreț orb din Arad, cu o poveste de viață impresionantă.

Cunoscut în mediul evanghelic din România, Adi Hentea vine la Lugoj la sfârșitul acestei luni, cu ocazia unei seri speciale de evanghelizare. Adi Hentea va fi prezent la Lugoj în seara de 29 februarie, ocazie cu care își va spune și povestea de viață. „După ce m-am născut, eram încă în maternitate când am suferit o răceală după care au apărut mai multe complicații și am rămas cu probleme de vedere până la doi ani, când am făcut o intervenție chirurgicală în străinătate. Acea operație a fost benefică pentru că mi-a redat vederea. Puteam vedea parțial cu un ochi”, povesteșete Adi Hentea, care spune că în ciuda vederii parțiale s-a putut bucura de copilărie.
Adolescent fiind, Adi Hentea, a vrut să mai facă o operație în străinătate pentru a-și îmbunătăți vederea. Era anul 1984 și nu a mai primit acceptul să plece din țară. „Am ajuns pe mâna unor medici din România pentru care am fost un cobai. Din cauza acestor intervenții, dintr-o vedere parțială, încet încet nu am mai putut să văd deloc”, a mai povestit muzicianul.

Sursa http://cetateanul.ro/

  

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura