Pastorul Saeed Abedini este eliberat de la închisoarea din Iran

Pastorul Saeed Abedini, cetăţean american de origine iraniană, a fost eliberat azi de la închisoarea din Iran, după mai bine de trei ani de detenţie, pentru credinţa lui creştină, conform site-ului The Christian…
Pastorul Abedini a fost eliberat împreună cu alţi trei deţinuţi americani, după ce cazul său a ajuns în atenţia membrilor Congresului şi a preşedintelui Obama. Funcţionari ai guvernului Statelor Unite au confirmat eliberarea celor patru deţinuţi, conform CNN.
Soţia lui Abedini, Naghmeh, ce a făcut o neobosită campanie pentru eliberarea soţului ei, a spus într-un comunicat: „Acesta a fost răspunsul la rugăciune. Este un moment critic pentru mine şi familia mea. Aşteptăm cu interes întoarcerea lui Saeed şi dorim să mulţumim milioanelor de persoane ce s-au unit cu noi în rugăciune de-a lungul acestui timp atât de dificil”.
Pastorul Saed Abedini, ce locuieşte în Boise, Idaho, a fost deţinut în Iran mai bine de trei ani din cei opt la care a fost condamnat pentru un presupus delict de punere în pericol a securităţii naţionale, dar în realitate a fost arestat din cauza credinţei lui creştine. Abedini este un musulman convertit la creştinism şi se afla în Iran pentru construcţia unui orfelinat, când a fost arestat, fără a primi nici un fel de explicaţii. A suferit abuzuri fizice, emoţionale şi psihologice în timpul detenţiei, conform familiei acestuia, dar întotdeauna a declarat că nu va renunţa la credinţa lui pentru a putea scăpa de pedeapsă.
„Suntem încântaţi de eliberarea pastorului Abedini. Rugăciunile Trupului lui Hristos din toată lumea au primit răspuns”, a declarat Russell Moore, de la Convenţia Baptistă de Sud. „Această zi de sărbătoare ar trebuie să ne amintească să ne rugăm mai mult pentru mulţimile de creştini ce sunt persecutaţi pentru credinţa lor în toată lumea, inclusiv în Iran. Sperăm şi aşteptăm să sosească acea zi în Iran şi în alte naţiuni ca aceasta, în care să fim liberi de aceia ce doresc să ne subjuge conştiinţa sub ameninţarea sabiei”.
Citeste mai mult > http://benidradici.com