EDITORIALE

COMUNICAT OFICIAL – ATENȚIE INIȚIATORII ȘI ECHIPELE DE ORGANIZARE A ACȚIUNILOR ȘI DEMERSURILOR PRO-BODNARIU

Mai întâi, dorim să ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu care până aici a fost de partea lui Marius și Ruth, întărindu-i și dându-le mângâierea și încrederea de care aveau nevoie în acest timp de mare încercare și necaz.
Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit de dumneavoastră, toți cei ce ați părăsit zona de confort și indiferență și ați făcut atât de mult și în atât de multe feluri pentru rezolvarea problemei cu care ei se confruntă.
Am înțeles de la început că, dacă aceste demersuri se vor răspândi pretutindeni, rolul nostru inițial este să popularizăm acest caz pentru a fi preluat de inițiatori și echipe de organizare locale, oameni cu suflet care își vor asuma din propria lor conștiință aceste funcțiuni. În acest caz, cei mai în măsură să cunoască și să mobilizeze comunitatea locală le-a revenit lor. De asemenea, datorită zonelor de timp diferite și distanțelor imense între comunitățile noastre, de la început am împărțit în două responsabilitatea de reprezentare, coordonare și asistență a acestor eforturi: Daniel Bodnariu în România și Cristian Ionescu în Statele Unite. Comunicarea între aceste centre a fost și este zilnică și în consens deplin.
Pe de altă parte, am știut de la început că dacă Domnul ne va ajuta – și ne-a ajutat dincolo de așteptările noastre! – această mișcare va evolua mult peste capacitatea și posibilitățile noastre de administrare: ea trebuia să capete un caracter local, autonom. Odată cu răspândirea și înmulțirea tot mai mult a acestor demersuri, implicarea noastră activă în toate acestea va fi imposibilă.
Pentru a evita în viitor anumite excese și chiar deturnări de la scopul nostru inițial și unic, am păstrat câteva prerogative pe care le-am publicat în mod frecvent pe mediile de socializare și le-am demonstrat practic acolo unde noi am organizat acțiuni de protest, în București și Washington DC.
Înainte de orice altceva, dorim să subliniem din nou că scopul tuturor acestor demersuri nu trebuie înțeles greșit: noi nu milităm în favoarea unui comportament abuziv în familie și împotriva copiilor, nici nu ne dezicem de valorile și principiile pe care le credem și le trăim, ci protestăm împotriva abuzurilor evidente, flagrante și frecvente ale serviciilor sociale de protecție a copiilor (Barnevernet) din Norvegia în general și, specific, în cazul familiei Bodnariu. Sunt multe aspecte interpretabile și discutabile în orice sistem omenesc, dar Barnevernet a încălcat pe toate palierele – uman, legal, procedural etc. – manierele de bun simț, actele de consens internațional și chiar propriul sistem normativ! De asemenea, protestele denunță pasivitatea statului norvegian și lipsa de implicare activă în controlul și supravegherea propriilor instituții.
Pentru a păstra în focus acest scop, pentru a reprezenta cu demnitate identitatea noastră creștin-evanghelică, pentru a fi o mărturie relevantă în mijlocul acestei societăți și a demonta prejudecățile celor care încearcă să ne portretizeze în forme negative, cerem tuturor inițiatorilor și echipelor de organizare, participanților și simpatizanților acestei cauze să respecte următoarele principii și restricții:
Începem prin a felicita toți inițiatorii, organizatorii și participanții protestelor pro-Bodnariu de pretutindeni: ați fost extraordinari, adevărați creștini și oameni de suflet, sacrificiile voastre sunt impresionante, comportamentul vostru a fost ireproșabil;

Toate acțiunile de protest să se organizeze sub imediata și stricta supraveghere a pastorilor bisericilor evanghelice din comunitatea respectivă;

Nu se vor admite discursuri cu nuanță politică de nicio orientare: cazul Bodnariu este apolitic;

Nu se vor admite huiduieli, scandări de lozinci și comentarii și/sau înjurături strigate din mulțime;

Noi nu vom transforma platformele de adresare a acestor proteste într-un concurs de popularitate a celor care vor lua cuvântul, de aceea vă rugăm să descurajați aplauzele: dorim ca prezența noastră sobră, tăcută și tristă să transmită un mesaj mult mai puternic decât al unei mulțimi agitate și gălăgioase;

Nu vor fi admiși ca parte din protest și ne vom dezice de persoane în stare de ebrietate; folosirea băuturilor alcoolice și fumatul sunt interzise în spațiul acestor acțiuni;

Intervențiile mediatice trebuie să respecte cu fidelitate poziția noastră publică de până în prezent; în numele familiei pot vorbi doar… familia și cei împuterniciți de familie;

Niciun act de vandalism, distrugere de proprietate, violență sau agresivitate verbală împotriva oricui, mai ales a organelor de ordine, nu va fi tolerat;

Respect deplin și ascultarea indicațiilor oamenilor de ordine numiți de organizatori; se recomandă pentru toți aceștia purtarea de veste reflectorizante și aparate de comunicare;

Toate afișele și pancardele vor fi furnizate de organizatori după modelele oferite de noi; nu se vor permite imagini și lozinci cu mesaj extrem, grafic și nedemn;

Înțelegem că fiecare echipă de organizatori are oameni creativi care pot aduce idei și inițiative deosebit de valoroase acestei cauze: sunt bine primite dar vă rugăm să verificați cu noi înainte de a le pune în practică;

Oricând aveți întrebări, nelămuriri sau doriți să ne consultați, vă stăm la dispoziție: daniel.bodnariu@gmail.com, cristianionescu@elimro.com

Cu deosebită apreciere în Domnul,
În numele familiei extinse Bodnariu, a echipei de reprezentare și organizare,
Pastor Daniel Bodnariu și Pastor Cristian Ionescu

https://popaspentrusuflet.wordpress.com
  

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: