EDITORIALE

Se anunță proteste în lanț în Europa și SUA pentru românii lăsați fără copii în Norvegia

Mii de români din ţară şi diaspora s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi chiar în cadrul unor proteste de stradă pentru a susţine cauza familiei Bodnariu, o familie mixtă româno – norvegiană ai cărei copii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia, potrivit Adevărul.
Drama lui Marius şi Ruth Bodnariu a mobilizat zeci de mii de români din ţară şi diaspora, care au semnat o petiţie de susţinere a familiei Bodnariu. Cazul a declanşat şi reacţii ale autorităţilor române, fiind sesizat Guvernul şi Preşedintele României. De asemenea, mai mulţi parlamentari români au reacţionat pe această temă sesizând inclusiv organisme internaţionale. Avocatul Poporului din România s-a autosesizat în acest caz şi a cerut clarificări, susţinând că în cazul petrecut în Norvegia este posibil să fi existat abuzuri de putere şi de drept, săvârşite de către autorităţile pentru protecţia copilului. De asemenea, este posibil să se fi încălcat mai multe norme din legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului.
În paralel cu demersurile oficiale s-au organizat proteste la ambasadele Norvegiei din Bucureşti, Chişinău şi Madrid, iar în cursul săptămânii viitoare sunt autorizate mitinguri împotriva Barnevernet şi pentru susţinerea familiei Bodnariu în Londra, Dublin, Roma, Frankfurt, Bratislava, Praga, Bruxelles, Haga şi Varşovia.
Tot în 8 ianuarie este anunţat un protest de susţinere a familiei Bodnariu la ambasada Norvegiei din Washington D.C.
Familia Bodnariu a petrecut sărbătorile fără cei cinci copii.
Drama familiei Bodnariu a inceput în 16 noiembrie 2015, când Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia a lăsat familia fără cei patru copii mai mari: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani), Matei (5 ani) şi Ioan (2 ani). Ziua următoare, din familie a fost luat şi bebeluşul de numai trei luni. Practic, totul a pornit de la un denunţ al directoarei de la şcoala la care învaţă fetele cele mai mari, cu privire la faptul că fetele au mărturisit că sunt disciplinate acasă, inclusiv prin corecţii fizice.

  
http://www.stiripesurse.ro/se-anun-a-proteste-in-lan-in-europa-i-sua-pentru-romanii-lasa-i-fara-copii-in-norvegia_977804.html

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: