ANUNTURI

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – MESAJ DE CRĂCIUN DIN PENITENCIAR ! CRĂCIUNUL ÎN PUŞCĂRIE … POATE FI O BUCURIE !

12348495_470537153131859_1630449649_nFi binecuvântat frate Mike, tu, casa ta şi lucrarea pe care o faci pentru domnul Iisus şi Împărăţia Sa. Află despre mine că prin harul lui Dumnezeu sunt bine, sunt sănătos, sănătate pe care ţi-o doresc şi ţie, casei tale şi tuturor creştinilor de peste tot. A venit luna Decembrie frate Mike, a venit şi iarna, a ajuns şi în penitenciar. Aşa cum toţi cei de afară aşteaptă Crăciunul, la fel îl aşteptăm şi noi cei închişi; fiindcă Iisus Hristos este Domn şi Mântuitor al tuturor. S-a născut pentru toti, şi pentru cei liberi şi pentru cei din închisori. Există o oarecare diferenţă, noi cei închişi avem mai mult timp să medităm la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat atunci în Betleem, dar slavă lui Dumnezeu că doar prin harul Său nespus de mare, mi-a pus pe inimă să caut întâi în Cuvânt ce însemnătate are naşterea Mântuitorului, apoi să mă cercetez pe mine personal în legătură cu această deosebită sărbătoare a creştinătăţii. Iată că am aflat lucruri noi şi diferite legate de acest timp minunat, spun lucruri diferite pentru că personal, vedeam diferit în trecut tot ceea ce era legat de Naşterea Mântuitorului.

Doresc ca prin această scrisoare, către tine şi către oricine îi pune Dumnezeu pe inimă să o citească, să aştern câteva gânduri cu privire la însemnătatea acestei minunate sărbători: Naşterea Mântuitorului meu drag Iisus Hristos şi cum se vede ea, această sărbătoare, din spatele gratiilor.

Vreau încă o data frate iubit să dăm toată slava lui Dumnezeu şi să întăresc ceea ce ţi-am spus mai demult, că tot ceea ce îţi scriu, tot ceea ce fac şi tot ceea ce trăiesc astăzi este harul nespus de mare a lui Dumnezeu. Pentru cine? Pentru Ursul Carpatin? Nicidecum! Pentru sportivul, luptătorul, campionul Ghiţă Ignat? Nicidecum! Este harul Lui Dumnezeu pentru mine, care nu sunt decât un deţinut şi un număr, un păcătos, ce-i drept şi adevărat, un păcătos iertat prin bunătatea şi dragostea Domnului Iisus Hristos.

Îmi asum fiecare cuvânt şi ştie Dumnezeu că sunt sincer şi că fiecare cuvânt vine din inimă.

Perioada sărbătorilor, frate Mike, sunt acele zile când nu îţi doreşti decât să fi acasă cu cei dragi, să îi ştii pe toţi bine şi să îi ai alături. Îmi amintesc că atunci când eram copil, ştiam că în perioada sărbătorilor tatăl meu va fi acasă. El muncea mult pentru a ne asigura nouă tot ce aveam nevoie. Lucra ca şofer de cursă lungă pe camion şi era mai tot timpul plecat, dar atunci când se apropiau sărbătorile eram sigur că tatăl meu nu va placa nicăieri, iar prezenţa lui în casă era cireaşa de pe tort pentru mine şi frăţiorii mei. Familia la un loc, colindătroii, mirosul de bucate pregătite cu mult suflet de către mama, atmosfera aceea minunată de sărbătoare le consider lucruri extraordinare pe care Dumnezeu ni le-a lăsat să ne bucurăm de ele. Cred cu convingere că Dumnezeu nu vrea să îl vadă pe om trist, ci doreşte să îl vadă fericit, ne-a creat să ne bucurăm împreună cu El de toată creaţia Lui, de aceea a lăsat aceste mici, dar nu neînsemnate perioade de timp, aşa cum sunt sărbătorile, ca noi să ne bucurăm sufletele.

--

12358179_470537139798527_1561257544_n

Anii au trecut frate Mike, şi acele frumoase momente din copilărie când stăteam lângă părinţi, când umblam cu colindul, când primeam cadouri, când mă bucuram de un Pepsi-Cola sau de o portocală, fac o paranteză aici, dar şi în miez de vară dacă desfac o portocală acel miros puternic mă duce cu gândul la frumoasele sărbători de iarnă din copilărie. Aşa erau timpurile în vremea comunismului, primeam portocale doar la Crăciun, dar chiar şi aşa era o bucurie pe care în anii ce au urmat, anii adolescenţei şi după, nu am mai simţit-o. De ce? Pentru că o dată ce am crescut în vârstă nu am mai pus accent pe însemnătatea reală a acestei sărbători. Odată ce am devenit major, tânăr, si ma credeam eu pe picioarele mele, am schimbat toată frumuseţea sărbătorilor de iarnă, armonia din familie, dragostea celor din casă, cu distracţii prin discoteci, cluburi, baruri. Am schimbat acel timp frumos pe care îl petreceam cu cei dragi la masa de Crăciun, cu un timp petrecut în mult fum prin anumite cluburi, iar cei ce stăteau cu mine la masă nu mai erau cei dragi, părinţii, fraţii, ci tot felul de noi cunoscuţi care îşi spuneau prieteni. Pe unii dintre ei nu îi văzusem măcar o dată în viaţă, iar alţii dintre ei, s-au dovedit în timp, că aveau să mă rănescă cumplit, să îmi facă mult rău. Cu toate acestea îmi lăsam părinţii îngrijoraţi peste măsură acasă, părinţi care m-au iubit şi mă iubesc şi acum indiferent de situaţiile din viaţa mea, părinţi minunaţi, care în cele mai grele momente ale vieţii s-au dovedit a fi singurii prieteni. Îi lăsam, aşa cum ți-am scris, îngrijoraţi, de multe ori cu ochii în lacrimi şi plecam aproape de fiecare dată cu ceartă. Îi întristam peste măsură pe cei care mi-au dat viaţă pentru a-i face fericiţi pe aşa-zişii „prieteni” care, permite-mi să folosesc o vorbă des întâlnită aici în puşcărie, „la prima curbă te aruncă din căruţă”.

Aşadar frate Mike, au urmat ani la rând în care am uitat efectiv ce inseamnă Naşterea Mântuitorului şi vedeam, aşa cum mulţi tineri văd astăzi, doar o nouă oportunitate de a mă distra cu prietenii, un nou prilej de a bea alcool şi de a face multe lucruri slabe, care apoi adunate mi-au făcut mult rău.

--

Frate Mike, se obişnuieşte, mai ales la români, ca în preajma unor sărbători creştine, cel mai mult în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, ca omul să-şi aducă aminte de semenii lui şi printr-un gest frumos să încerce să îi facă fericiţi. Am observat că indiferent de culoare, clasă socială, religie, majoritatea dintre noi practicăm acest obicei ca în perioada acestei sărbători să ne deschidem inima penrru cei care sunt în nevoi, sau care au trebuinţă să fie ajutaţi. Aceste gesturi de omenie şi bunătate sunt foarte utile şi de dorit. De ce vreau să scriu câteva lucruri despre lucurile acestea? Penrru că în urmă cu câțiva ani, pe când eram mai tânăr, realizând totuşi în parte că ceea ce făceam, felul cum trăiam, faptul că nu voiam să ascult o iotă din ceea ce îmi spuneau părinţii, toate acestea mă făceau într-un fel să mă simt vinovat, ce-i drept că nu dădeam foarte mare importanţă, dar atunci când veneau sărbătorile, în special cele de iarnă, simţeam nevoia să fac ceva bun în schimbul celorlate multe rele făcute într-un an întreg. Aşa că, cumpăram diferite produse alimentare şi de menaj şi căutam familii în situaţii dificile, le vizitam dăruindu-le acele bunuri. Nimic rău în toate acestea frate iubit, dar o dată, un bătrân pe care îl vizitam, mi-a zis o vorbă care mi-a rămas întipărită în memorie până acum,  de parcă ar fi fost ieri cu toate că au trecut mai bine de 12 ani.

-Vă mulţumesc măi băitani, vă mulţumesc! Repede trec anii măi copii, să ştiţi, mai ieri eram ca voi în putere, azi îs bătrân lipsit de ajutor.

Am primit câteva lucuri pe care vreau să le lămuresc direct frate Mike pentru că aşa cum ţi-am scris la început, caut să cercetez Cuvântul (Biblia) şi cercetându-mă personal să descopăr ce nu era în regulă cu mine, cu sentimentele care mă încercau raportat la voia lui Dumnezeu pentru noi. Inima creştea în mine grozav, mă simţeam bine auzind civintele de mulţumire ale acelui bătrân. Le primeam ca şi cum mie mi se datora faptul că el, moşul, avea ce mânca. Firesc aşa era, pentru că eu îi adusesem cu mâna mea, dar potrivit cu ceea ce ne învaţă Dumnzeu mă înşelam grozav. Ştii de de? Pentru că nu cunoşteam Scriptura care zice că ceea ce dăm, dăruim, să fie dat în Numele Domnului Iisus. Era Crăciunul, sărbătoarea Domnului, totul era despre El şi Naşterea Lui, iar eu făceam acele fapte bune într-un mod greşit aşteptând sau mai degrabă bucurându-mă de nişte mulţumiri sincere din partea acelui om, dar care nu mi se cuveneau. Nu ştiam atunci că doar câteva cuvinte cum ar fi „îţi mulţumesc în Numele Domnului Iisus” sau atunci când primeam mulţumiri să fi spus „Slăvit să fie Domnul, Lui să Îi mulţumeşti.”, aceste cuvinte dintr-o inimă sinceră ar fi putut da o valoare acelor fapte bune.

-Să ai poftă, să simţi şi matale că e Crăciunul, i-am răspuns eu bătrânului.

-Poftă voi avea măi băiete căci atâtea bunătătţi mi-aţi adus. Singurul lucru de care îmi pare rău măi copii este că deşi tinda este plină de bucate, cele mai multe se vor strica fără să mai apuc să le mănânc. Toată lumea vine de Crăciun. De ce nu ar veni unul în Ianuarie, altul în Februarie şi uite aşa să am ce mânca tot timpul. Toţi se înghesuiesc amu de sărbători, iar pe la sfârşitul lui Ianuarie mă întorc iar la barabulele şi cepele mele.

Mi s-a pus un nod în gât. Nu ştiam ce să îi spun. I-am promis că îl voi vizita din nou curând, am zis eu. Într-adevăr am revenit în ograda moşului, dar nu peste an ci de Crăciunul următor. Din păcate pe bătrân nu l-am mai găsit. O vecină ne-a zis că s-a stins. Murise bătrânul în acel an. „sper că nu de foame” mi-am zis eu atunci plecând în grabă spre alte case cu familii  necăjite.

Mă întreb frate Mike, şi pe mine, şi pe cei care aşteaptă o anumită perioadă a anului pentru a face anumite fapte bune, dacă tot vrei să dai unui necăjit să mănânce sau haine să îl îmbraci, de ce trebuie să aşteptăm Crăciunul pentru a face asta? Oare când Mântuitorul spune, în Matei 22:39 „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”, a vrut să zică doar de Crăciun? Nici gând! Nu am găsit nicăieri în Biblie un anume timp pentru a face bine, ci Dumnezeu spune ca în orice vreme să îngrijim de văduvă şi orfan, iar în Matei 25 Domnul Iisus ne spune şi pe ce criterii va judeca lumea la vremea cuvenită; versetul 34 „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Dar oare cum putem veni să moştenim această Împărăţie care este Raiul? Pur şi simplu aşa fără a face nimic? În versetul 35 primim răspunsul: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncare, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut, am fost străin şi M-aţi primit, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi aţi venit să mă vedeţi, am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” Aşadar,  nicăieri nu ne arată un anume timp, cine ne îndeamnă să ne iubim aproapele în orice vreme, pentru că semenii noştri, la fel ca şi acel bătrân, au nevoie de sprijinul nostru, nu doar în perioada sărbătorilor ci pe tot parcursul anului. Regret că deşi bătrânul mi-a atras atenţia, nu l-am vizitat să îi aduc ceva de ale gurii pe parcursul acelui an. Cu siguranţă l-aş mai fi prins în viaţă.

Dar pentru că motivaţia mea din spatele acelei fapte bune nu era să împlinesc Scriptura, pentru că nici nu o cunoşteam, dar nici nu mă interesa, de aceea nici rezultatele acelei acţiuni nu erau unele grozave, ci doar unele temporare, de moment. De aceea pot spune că cel puţin la fel ca fapta bună şi motivaţia din spatele ei este imporatantă. Îţi scriu sincer, că de cele mai multe ori făceam acte caritabile pentru că în mintea mea credeam că astfel mă pot târgui cu Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele. Credeam că pot înlocui şi răscumpăra greşelile mele prin câteva pungi cu cozonaci, salam, prăjituri şi alte bucate. Am înţeles abia după ce am început să citesc Biblia, şi asta s-a întâmplat nu de foarte multă vreme. Am înţeles că a face bine este de dorit, că este un lucru bun să îţi ajuţi semenii şi că dacă eşti creştin trebuie să faci asta, dar toate faptele bune pe care le facem o viaţă întreagă pot fi în zadar fără o motivaţie corectă; şi cred din toată inima. De aceea şi scriu, că o motivaţie corectă pentru orice faptă bună trebuie să fie în principal pentru a da slavă Lui dumnezeu, apoi vin celelalte motive care ne fac să sprijinim pe semeni.

Aşadar frate Mike, ce crezi că făcea tânărul Ghiţă după ce termina de împărţit pachetele cu bunătăţi? Mergeam la Biserică să mă rog sau să Îl laud pe Dumnezeu? Dădeam fuga acasă să stau lângă părinţi şi să mă bucur alături de ei, de surioara şi de fratele meu mai mic, de acea frumoasă sărbătoare?

Nicidecum, ci îţi spun sincer că nu ştiam cum să ajung mai repede la club, la discotecă, cum să fac din nou aceleaşi fapte urâte şi aceleaşi păcate, cu o falsă împăcare de sine şi o falsă impresie că prin câteva fapte bune o pot lua de la capăt cu destrăbălarea, pentru că mă gândeam eu „am făcut atâtea milostenii că am rămas fără nici un păcat”, iar planul era că la Crăciunul viitor voi face la fel, poate chiar mai multe daruri astfel voi plăti pentru păcatele din viaţa mea. Toate aceste gânduri erau la fel de false ca şi viaţa pe care o trăiam.

Lipsa de informație, lipsa citirii Bibliei, duce către astfel de practici frate Mike, pentru că tânărul Ghiță de atunci, deşi rebel din cale-afară, totuși conștientiza faptul că făcea greșeli, păcate, iar omul în general, oricât ar fi de rău, dorește să răscumpere cumva răul făcut. De aceea oamenii foarte bogați, mafioți, dictatori, chiar ridică clădiri impresionante, fac cu banii lor acte caritabile, și le închină Lui Dumnezeu în speranța că le va ierta păcatele, însă Dumnezeu nu este curios de faptele noastre bune decât dacă inima noastră Îi aparține. Pentru că, dacă acum fac o faptă bună, dau unui necăjit să mănânce, iar în momentul următor mă gândesc unde și cu cine să îmi beau mințile, pe cine să fur, cum să înșel, cum să curvesc sau cu cine, cum să mă destrăbălez diseară, cum va fi privită fapta mea bună înaintea Lui Dumnezeu care este Sfânt?

În  1Petru 1:5 ni se spune clar „Ci după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” Nu ne zice Biblia să ne facem de cap cu toate poftele noastre, iar apoi să dăm ceva daruri, să facem caritate căci vom fi iertați. Sub nici o formă! „Căci este scris: Fiți sfinți căci eu sunt Sfânt.”

Ce vreau să spun frate Mike este să nu ne amăgim, că dacă pregătim câteva pachețele pentru cei sărmani, sau facem caritate, sau suntem filantropi fără să trăim așa cum ne cere Scriptura, avem vreo șansă la iertarea păcatelor și inclusiv la mântuire. Așadar nu trebuie să ia nimeni în serios ce scriu eu, dar este absolut necesar să ia în serios cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia; și asta într-adevăr dacă credem că există Dumnezeu și judecată, iar aici Scriptura ne lămurește și ne spune exact cum stă treaba în 1 Petru 3:17 „Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre.”

Mă purtam eu cu frică atunci când făceam toate acele lucruri pe care Biblia le condamnă  îndată ce terminam de făcut fapte bune? Nu frate drag. Nu mă purtam după voia Lui Dumnezeu. Așadar, ce valoare aveau toate acele acte caritabile? Conform cu Scriptura, valoarea lor era egală cu zero.

Frate drag, ziceam că lipsa de informare duce la astfel de practici și gândiri. Această problemă are o rezolvare simplă, citind Scriptura, Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu. Sunt atât de fericit că Dumnezeu a adus în viața mea această Carte care nu este altceva decât o frumoasă scrisoare de dragoste pe care el, Creatorul, o trimite din iubire nouă, creației Lui.

Citind acum din această scrisoare de dragoste, din Biblie, îmi dau seama cât de mult mă amăgeam în trecut. Poate că intențiile mele erau bune, dar faptul că nu cunoșteam ceea ce vrea cu adevărat Dumnezeu de la mine, ci căutam doar să satur ego-ul meu, a făcut ca toate intențiile și faptele mele bune să aibă un efect de moment, acele bucate într-adevăr saturând foamea acelor oameni, dar atât. Din Biblie am înțeles că Dumnezeu dorește ca ecoul faptelor și al acțiunilor noastre de aici și de acum, să răsune în eternitate, veșnic, pentru totdeauna. Lăudat să fie Dumnezeu! Nu-i așa că e minunat?

Vorbeam la telefon cu scumpa mea surioară Ana Maria în una din aceste zile, legat de tristele evenimente ce au marcat acest final de an atât România cât și întreaga Europă. Îi spuneam surioarei mele cât este de important menținerea unei relații vii, active cu Dumnezeu și că El, Tatăl, prin Biblie a trimis, așa cum am scris mai sus, o scrisoare omenirii, pentru ca noi, citind-o și meditând la ce este scris în ea să cunoaștem voia Lui pentru noi. Dar cum vom putea noi vreodată, îi spuneam Anei Maria, să ținem o strânsă legătură cu cineva dacă atunci când acea persoană ne trimite o scrisoare, noi în cel mai bun caz o așezăm în bibliotecă, sau prin vreun dulap unde doar praful se așează pe ea? Cum poți știi ce a vrut acea persoană? Ce ne-a întrebat? Ce să îi răspundem? Dacă nu vom citi ceea ce ne-a trimis?

CITESTE MAI DEPARTE CLICK AICI

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura