MARTURII

Video: Mărturie din #Colectiv! În văpaia flăcărilor o atee convinsă s-a întâlnit cu Dumnezeu

corina-ionic89bc483

O tânără salvată miraculos de la Colectiv, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dumnezeu: Sunt atee. Atunci a fost prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnezeu și i-am cerut ceva: să mă salveze. Și m-a salvat!”

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze.

Era în club cu prietena ei, când a izbucnit incendiul. A fost arsă și a leșinat printre cadavre, dar s-a trezit în brațele unui erou necunoscut.

A fost salvată și, după săptămâni de luptă într-un spital din Anglia, s-a întors acasă. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Observator, cum, în fața morții, l-a descoperit pe Dumnezeu. „Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri. Mădălina Strugaru, care a murit, m-a invitat la concertul iubitului ei. Erau acolo oameni de toate vârstele: de la puști, la oameni de 40 de ani”, a povestit tânăra jurnaliștilor de la Observator.
Cât despre momentul izbucnirii focului și al întâlnirii cu divinitatea, Corina își amintește: „Abia când am văzut cât de repede înaintează am realizat pericolul. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și i-am cerut ceva: i-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!”, spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.
„De atunci, îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine.Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!”, mărturisește Corina.
„M-am trezit în brațele unui bărbat care respira destul de greu”, a continuat tânăra, care nu a văzut chipul salvatorului ei. Speră însă că acesta este in viață

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: