Cu puterea pe care o ai

Un tânăr, din cea mai săracă familie, dintr-o țară aflată sub ocupație de ani buni, de zeci de ani, a primit porunca să meargă să elibereze poporul de sub mâna apăsătoare a cotropitorilor. Țad așa de multă vreme supusă birurilor și jefuită, nu mai avea nici arme și nici din ce confecționa. Totuși, acest tânăr este trimis de Dumnezeu să elibereze poporul. Scriu despre el astăzi pentru că poate fi foarte bine istoria noastră și poate învățăm din ea.

Ghedeon era un tânăr ca oricare altul din acea țară. Când vine îngerul și îi spune urarea: „Domnul este cu tine, viteazule!” el plasează imediat întrebarea clasică din popor: Dacă este cu mine, cum de ni se întâmplă toate astea? Unde e acel Dumnezeu despre care se spune că a făcut minuni? Ghedeon era un tânăr ca oricare altul, scârbit de traiul sub asuprire și cotropire cu inima moale și resemnată. Poate că și tu și eu, zicem adesea fraze de acest gen: Unde este Dumnezeu acum? De ce atâta rău și păcat și nedreptate?

Nu mă concentrez pe răspunsul la această întrebare, pentru că deja am mai scris. Mă voi concentra asupra lui Ghedeon. El primește chemarea de a izbăvi poporul cu puterea pe care o are. Nu știu dacă a primit o putere în mod special pentru această bătălie, dar tind să cred că nu. Cred că Dumnezeu era cu poporul Său și cu fiecare om de acolo dispus să asculte de trimiterea Sa. Totuși, chiar dacă mă înșel, și Ghedeon primise o putere specială pentru acea bătălie, tot stă în picioare ceea ce vreau să scriu.

Așadar, Ghedeon e trimis să facă ceea ce poate, cu ceea ce are deja. Se uită în viața sa și zice: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu Sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” Cu alte cuvinte: nu am nimic, mă duc să mă bat eu, cel mai neînsemnat dintre frați din cea mai neînsemnată familie? Cum să fac asta? Scuzele lui erau pertinente oarecum, dar Dumnezeu îl trimisese cu ceea ce are, nu cu ceea ce avea nevoie. Ghedeon avea deja ceea ce îi trebuia pentru bătălia aceea, nu era nevoie de mai mult.

de Teofil Gavril. Citeste tot articolul click aici