Lupta credinței – O mare provocare

De multe ori am auzit vorbindu-se despre lupta credinței și de cele mai multe ori, a fost prezentată ca lupta creștinului de zi cu zi cu ispitele, necazurile, neajunsurile și alte stări care țin de viața noastră individuală. De asemeni, am auzit multe persoane declarând că „au o luptă” cu soțul, soția, copiii sau alte persoane, încercând prin asta să spună, cât sunt de implicate în convingerea celor din casele lor, despre necesitatea pocăinței. Lupta credinței, mie mi-a fost prezentată și așa am crezut multă vreme, că ar fi totalitatea zbaterilor din viața de zi cu zi, rezultate în urma încercării de a trăi corect și Biblic. Undeva este adevărat, e o luptă imensă uneori și suntem chemați să o purtăm. Totuși, azi vreau să privim diferit lupta, dacă ne este permis.

Dacă citim Scriptura găsim versete în Noul Testament care fac referire directă la această luptă și de asemeni mai găsim pasajul în care se vorbește de armura credinciosului. Versetele la care mă refer cele mai multe sunt scrise de Pavel, Unul e ca un îndemn pentru Timotei să lupte: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor Martori.”, altul e o mențiune despre lupta sa ca apostol: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” La fel tot Pavel, oferă alte câteva referințe interesante prin remarci de genul acesta: „m-am luptat cu fiarele în Efes”, „Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”, „luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei”, „Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi.” Iată câteva referințe, dar sunt mai multe. Toate aceste referințe îmi vorbesc despre o luptă spirituală, care depășește ființa mea. Îmi vorbesc despre o bătălie a Domnului, o bătălie la care pot, sau nu, să particip.

Încep să cred că lupta pe care trebuie să o ducem în viața de zi cu zi și care ține doar de noi si familia noastră, e ceva distinct de lupta credinței, la care suntem chemați. Acea armură a credinței, din scrisoarea scrisă celor din Efes, e destinată a folosi de ce se luptă împotriva uneltirilor diavolului, cu specificația că: „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.” Întrebarea care apare inevitabil acum este: Câți credincioși poartă astfel de bătălii, câți dintre noi avem conștiența că luptăm cu căpetenii, domnii și stăpânitori ai întunericului? Oare chiar purtăm o astfel de luptă?

Da, viața dezi cu zi însăși, e o luptă, dar cred că noi suntem chemați la mai mult, suntem chemați la bătălii spirituale și aceste bătălii, încep abia atunci când răspândești Evanghelia, trăind ca Hristos, implicându-te ca Hristos și mărturisindu-L pe Hristos. Câtă vreme ne vedem doar de viața noastră și a familiei noastre, bătălia are o anumită intensitate și particularitate. În momentul în care intrăm pe teritoriul dușmanului, arătând pe și vorbind despre Hristos, vom avea parte de luptă înverșunată din partea lui. Una este să ai un vecin nesuferit și alta este să intri în ograda lui sa să salvezi robi de acolo, să le vorbești de libertate.

De câte ori ai mers să smulgi suflete? De câte ori ți-a păsat așa de mult de cei de lângă tine, care nu îl au pe Hristos, așa de mult încât să te angajezi în bătălie pentru a îi smulge de acolo? De câte ori ai iubit un păcătos așa de mult, încât să te jertfești pentru el, precum Hristos? Dacă nu ai făcut astea, cel mai probabil nu ai avut încă de a face cu bătălii spirituale de calibru.

de Teofil Gavril. Citeste tot articolul click aici