EDITORIALE

Încurajare pentru cei în nevoie

seva-44-300x198Aș vrea să vă ofer o mică întâmplare din experiența mea care poate va încuraja pe vreunul aflat în vreo nevoie care pare de netrecut. De curând, aflați într-un mic concediu cu mașina, în timp ce tranzitam Bulgaria, într-o pantă mașina s-a oprit brusc. Lucrurile nu păreau roz. Cartea mașinii ne anunța „Defecțiune la motor. Adresați-vă imediat unui atelier auto autorizat”. Am desfăcut capota, m-am uitat acolo, evident, „ca vițelul la poarta nouă” și am rostit o rugăciune. Am intrat din nou în mașină: eroarea nu mai apărea și după un zgâlțâit prelungit motorul se aprinde. Ce ușurare a fost aceea. După vreo 8, 9 ore de mers, fără nici cea mai mică problemă, am ajuns în România. I-am mulțumit din toată inima Domnului pentru purtarea Lui de grijă. Era totuși conștient că mașina avea ceva probleme, și bănuiam că nu sunt minore, așa că m-am dus la un service auto. În dimineața aceea, în rugăciune am avut convingerea că totul se va repara cu puțini bani și repede. După diagnoză constatarea a fost sumbră: două injectorare stricate și încă un alt senzor (cei ce se pricep la mașini își pot da seama de gravitatea problemei și de costurile implicate, de ordinul miilor de lei noi). Problema era și nesiguranța mașinii, care putea oricând ceda, chiar și în timpul vreunei depășiri, și nu mai putea fi urnită decât pe o platformă. Am decis în ciuda riscurilor să plecăm totuși spre București și să nu lăsăm mașina la reparat, și eventual data viitoare când vom fi mers în Severin, să o reparăm. Deși am fost foarte supărat pe situație, cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu am ajuns la concluzia că trebuie să mă încred în totalitate în suveranitatea lui Dumnezeu, care lucra și prin acel eveniment spre binele meu. De atunci încolo sentimentul inițial de speranță într-o rezolvare rapidă și ieftină nu m-a părăsit. Printr-o serie de conversații și „întâmplări” am ajuns la concluzia că aș putea încerca să sun la un mare service din București, la care cu ceva ani în urmă făcusem niște revizii la mașină, și care, printr-o prevedere Volkswagen, oferea schimburi gratuite la un anumit tip de injectoare. Am fost foarte reticent, deoarece costurile pe care trebuia să le achit, în cazul în care tipul de piese la care aveam problemă nu se potrivea cu acela la care producătorul oferea schimb gratuit, era de 180 de lei pe oră. Doar pentru o amărâtă de revizie de câteva ore scoteai din buzunar aproape un minim pe economie. Cu toate astea, i-am amintit soției de rugăciunea făcută cu câteva zile în urmă și despre încredințarea că mașina se va repara rapid și ieftin. Din ce știam eu, eram aproape convins că pe mașină nu erau instalate tipurile de injectoare aflate în acel program gratuit de înlocuire (pentru că oricum fuseseră schimbate deja), și astfel i-am spus clar celui de la service că nu am bani să plătesc revizia. După ce i-am spus că nu am bani, văzând sinceritatea mea, omul de la telefon a încetat polemica și mi-a spus să stau puțin în telefon. După vreun minut a revenit și mi-a zis că pot veni cu mașină și, chiar dacă nu se vor constata injectoare care să intre în programul de reparație gratuită n-o să mă coste niciun ban.

În duhul meu aveam încredere că, în ciuda sorții, va fi un final foarte pozitiv. M-am dus la service, le-am spus ce am vorbit la telefon și mi-au spus ferm că nu, că totul va costa. Le-am spus din nou ce vorbisem cu un reprezentant al firmei lor și mi-a spus în final că da, există posibilitatea înlocuirii gratuite. Am lăsat mașina acolo, m-am dus în oraș să-mi mai rezolv alte chestiuni și m-am întors după câteva ore. M-am înfățișat înaintea celui care îmi preluase mașina și mi-a spus că au fost înlocuite trei injectoare (din patru). Am rămas uimit. Mi-a spus că totul funcționează perfect acum. L-am întrebat din curiozitate cât a costat totul. Mi-a spus că doar piesele, fără manoperă au fost 7200 de lei noi. Totul a fost cu puțini bani (pentru mine) și repede.

Este uimitor Domnul! Este uimitor cum răspunde la rugăciuni! Este uimitor cum coordonează „întâmplările”! Este uimitor cum ne scoate din impas! Este uimitor de aproape de noi! Nu pot decât să-L laud, să-L binecuvântez și să nădăjduiesc în continuare în bunătatea Lui! Ce vreau acum, împreună cu toți cei care au experimentat izbăvirea, este să nu-mi ațintesc privirea spre darul Lui, ci spre Dătătorul, spre Dumnezeu, care este infinit mai bun decât orice dar al Său.

Stefan Cornu

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: