EDITORIALE

Experți în înțelegerea lui Dumnezeu

BIBLIAUneori, ne este la îndemână și plăcut să ne exprimăm profesionismul înțelegerii lui Dumnezeu. Ne trezim cerându-le altora să îl înțeleagă pe Dumnezeu și bunătatea Lui, că doar e ușor și vizibil. Pretindem oamenilor din jur, să accepte spusele noastre, în calitate de ”experți în înțelegerea lui Dumnezeu” și ne supărăm, dacă aceștia nu-L pot pricepe, deși noi, l-am explicat clar și pe înțelesul lor.

Ne place să fim lăudați pentru relația noastră cu Dumnezeu și adesea suntem tentați să mistificăm această relație, să o trecem de linia normalului, pentru a arăta celorlalți, cât de profundă e această relație. Tot așa de des, credem că Dumnezeu nu mai are secrete pentru noi și îi compătimim pe cei ce ”nu au o relație profundă cu El”.

În realitate, consider că nu știm, sau cel puțin eu nu știu, aproape nimic despre Dumnezeu. Știm, cel mult, puțin din ce ni s-a descoperit în Scriptură. Avem mari probleme în a înțelege și accepta ce Dumnezeu a lăsast să se vadă din El, prin cuvintele Bibliei, ce să mai vorbim de înțelegerea sa în întregime. ”Nici măcar vopseaua nu o zgâriem”, dacă ar fi să folosesc un termen de comparație utilizat în copilărie. Dar ne place să credem, că așa de profundă e relația noastră cu El, încât Îl cunoaștem. Citeste continuarea click aici

Scris de Teofil Gavril– www.filedinjurnal.ro

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura