EDITORIALE

Până când, într-o zi, a venit El – Alexandru Fintoiu

porumbel-in-soare_superbÎn Luca 13, într-o sinagogă, Hristos predică neobișnuit. Era o zi de sărbătoare, specială, dar s-a dovedit a fi unică doar pentru unii. Dumnezeu s-a gândit în acea zi să dea o lovitură obișnuinței și fățărniciei.

Pur și simplu nu a mai putut să stea nepăsător când în fiecare zi de sărbătoare apăreau înaintea Lui ca niște ipocriți abonați la teatru. Erau aceleași slujbe cu aceeași oameni neschimbați. Un fel de „Bunul, răul și urâtul”, doar că nu aveau pistoale în teacă ci cuvinte goale.
Până când, într-o zi, a venit El. Ei credeau că Sinagoga era a lor, El știa că era a Lui. N-a venit să le ia slujbele ci inima, dar nu erau pregătiți. Le plăcea să fie considerați sfinți dar încă nu reușiseră să se autopromoveze pe pereți.

În aceeași sinagogă mai erau și victime ale sistemului, oameni educați de ceilalți în filozofia lui “așa se face”. Când Hristos le-a zis că se face altfel s-au tulburat și n-au mai putut dormi bine în timpul slujbelor.

Toți aceștia s-au supărat pe bine, dar, pe nedrept.

În locul acela mai erau oameni cuprinși de neputințe și prinși de Satana în cursele lui, în patimi, în slăbiciuni, în vicii sau lăcomie. Erau mereu prezenți acolo, să își încălzească neputința lor. Obișnuiți cu povara, se scurgea sabat după sabat, degeaba.
Până când, într-o zi, a venit El. Erau mulți bolnavi dar a privit doar la o femeie. Atunci când vorbea El, Îi sorbea Cuvântul cu urechile deși ar fi vrut și cu privirea dar nu putea. Diavolul a învățat-o bine lecția privirii în jos. Dumnezeu te ridică, Satana de coboară.
De ce a ales-o Hristos pe ea dintr-atâția? Pentru că ea era fiica lui Avraam, adică a avut credință. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și bine a făcut. Femeia aceasta a văzut în Hristos dezlegarea neputinței ei. Ce leagă Diavolul doar Dumnezeu poate dezlega.
Dar tot în aceeași Sinagogă erau și mulți spectatori, prieteni, oameni obișnuiți dar neobișnuiți cu biserica. Au venit acolo pentru că erau religioși. Erau momente de sărbătoare de-a lungul anului în care făceau câte o vizită lui Dumnezeu.

Până când, într-o zi, a venit El. Vorbea neobișnuit și cu putere, i-a atins. Unii au văzut că un om îndreaptă spatele încovoiat al unei femei, alții au văzut în omul acela pe Dumnezeu.
La sfârșitul slujbei practice, au rămas două simple categorii de oameni. Unii, supărați că nu găsesc resurse în ei înșiși să își salveze viața, orice efort omenesc ar face, alții bucuroși și slăvind pe Dumnezeu care salvează vieți doar prin credință, prin efortul dragostei lui Hristos de la cruce.

Tu din ce categorie ești?

Alexandru Fintoiuhttp://www.ciresarii.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: