EDITORIALE

Conștiința și mântuirea ta

imagesCei care ați citit istorisirea despre Luther de acum o săptămână ați văzut că motivul pentru care acesta a avut curajul de a sta, la Worms, împotriva Romano-Catolicismului a fost „captivitatea conștiinței sale față de Cuvântul lui Dumnezeu” și imposibilitatea lui de a acționa împotriva ei.

Ei bine, acesta reprezintă un adevăr căruia n-am cum să-i exagerez valoarea. Creștinismul adevărat pleacă de aici, de la credința în Scriptură ca singură și unică sursă de inspirație divină. Orice facem și credem trebuie să fie inspirat fie în mod direct, fie în mod indirect din Biblie și din nimic altceva.

Acum, noi evanghelicii spunem că avem convingeri bazate pe Biblie, și este foarte bine lucrul acesta. Problema este că unii nu își urmează acele convingeri. Ei sunt niște creștini inconsecvenți. Poftele, avantajele, reputația, confortul și stabilitatea îi fac să acționeze în anumite momente în opoziție cu ceea ce știu că este greșit să facă. Ei știu că Dumnezeu le spune să nu facă ceva, și totuși ei acționează împotriva a ceea ce cred despre porunca Lui. Prin urmare ei îl desconsideră pe Dumnezeu Însuși, fiindcă a desconsidera Cuvântul Său înseamnă a-L desconsidera pe El Însuși.

Problema lor nu este minoră, ci majoră. Este vorba de necredința în Dumnezeu. Ei nu se mai încred în Dumnezeu, ci pun pe primul plan plăcerea, reputația, avantajele, confortul, stabilitatea, s.a. Pavel afirmă, „Dar cine se îndoieşte, dacă mănâncă, este condamnat, pentru că nu este din credinţă. Iar orice nu este din credinţă este păcat”  (Rom. 14:23, GBV, 2001). Îndemnul meu pentru oricine citește acest mesaj este: Trăieşte în acord cu conştiinţa ta şi cu convingerile pe care inima ta le are, indiferent de cost. Fii consecvent credinţei tale căci orice inconsecvenţă îţi amână şi pacea sufletului şi mângâierea Duhului şi bucuria mântuirii tale. Din această cauză nu poţi avea nicio îndrăzneala în rugăciune şi viaţa ta este literalmente un chin. Dar asta nu este decât vârful aisbergului. Problema este mult mai gravă decât atât. Priviți ce spune apostolul, „…Să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă”(1 Tim. 1:19). A păstra o conștiință curată este sinonimă pentru Pavel cu perseverarea în credință, iar pierderea conștiinței curate cu căderea de la credință. Da, exact despre asta vorbește apostolul, despre apostazie.

În Fap. ap. 24:14-16, el aduce o lumină mai clară: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.Silința sau străduința lui Pavel pentru o conștiință curată era corelată în gândirea sa cu nădejdea învierii – cu alte cuvinte în măsura în care păstrezi o conștiință curată, vei avea parte de Paradisul ceresc, dar în măsura în care nu, nu vei avea parte. Este cumva mântuirea prin fapte? Nu, deja am spus că a trăi într-un mod inconsecvent convingerilor tale izvorăște din necredința față de Dumnezeu. Prin urmare dacă trăiești în opoziție față de convingerile pe care le ai, trăiești în necredință față de Dumnezeu. Nu fructele sunt problema esențială, ci rădăcina.

Așa că indiferent despre ce vorbim, piraterie, mersul fără bilet cu autobuzul, minciunile de conveniență, vorbele cu dublu sens, adeverințele false, nu avem de-a face, cum spun unii, cu păcate mici, ci cu acte de necredință care, pe măsură ce stăruim în ele, dovedesc tot mai mult și tot mai mult originea căzută și nemântuitoare a credinței noastre (vezi mai sus 1 Tim. 1:19). De aceea, exemplul lui Luther este atât de impresionant, fiindcă, într-un moment infinit mai dificil decât experiențele noastre comune, ne-a arătat că se poate: „Iată-mă, aici stau! Altcumva nu pot! Doamne ajută-mă!”

Ştefan Cornu

http://bisericaadonai.ro/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: