Reclame
ULTIMELE STIRI

O lume mai bună – Vladimir Pustan

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$3.00


PUSTAN 304x202E lumea în care oamenii acționează, pentru că fericirea nu constă în a avea sau a fi, ci în a acționa. Noi trebuie să măturăm gunoiul, noi trebuie să fim sare și lumină, noi trebuie să facem binele din orice fărâmă de timp pe care o mai avem la dispoziție.

E lumea cu oameni optimiști, iar optimistul e cel ce se uită după ochii tăi, pe când pesimistul se uită după șireturile tale. Am fost acuzați mereu, noi creștinii, că suntem prea optimiști în privința universului și prea pesimiști în ochii lumii, dar lucrul acesta e fals.

Pascal de la care a pornit ideea asta, spunea că nu există fericire în această viață decât ca speranță a unei alte vieți. Dar asta sună exact cum o viață întreagă ai bea apă din pahare de plastic, lăsând neatinse paharele de cristal din care îți propui să bei când se va ivi o ocazie specială, care poate nu va mai veni niciodată.

Cerul începe de pe pământ…

Stăm, vorba lui Chesterton, cu sabia pe umărul celuilalt. De acolo putem să-l facem cavaler sau să-i tăiem capul. Faceți-i cavaleri…

Faceți-i să se simtă importanți și buni într-o lume în care frângerea aripilor celuilalt e sport mondial.

Va trebui să ne bucurăm cât mai mult cu putință, dorind cât mai puțin cu putință. Atunci ne vom bucura de orice lucru ce ni se întâmplă, indiferent cât de nesemnificativ va fi…

O lume în care să trăiești ca un copil.

O lume în care să nu contabilizezi reușitele și nereușitele.

Mama lui Dürer a născut 18 copii din care 15 au murit. Unul din cei trei rămași în viață a făcut lumea mai frumoasă prin gravurile lui alb negru. Gravuri pe care e o împietate să le colorezi. Pentru că viața e frumoasă și în alb și negru.

O lume mai bună construită de oameni mărginiți și răi, dar atinși de un Dumnezeu ce în mod intenționat a lăsat o grămadă de lucruri neterminate, tocmai pentru a le termina noi.

O lume mai bună, printre altele…

V l a d i m i r _ P u s t a nwww.ciresarii.ro

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23482 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: