Bună dimineaţa Tatăl meu
Bună dimineaţa Tatăl meu din Ceruri, bună dimineaţa Dumnezeul meu şi Tată,
Ne-apucă dimineaţa stând de vorbă Doamne, ce minunate nopţi şi dimineţi cu Tine,
Ne-apucă diminețile-mpreună, e tot ce îmi doresc, e mult, puţin, nu ştiu, e totul pentru mine.
Avându-te pe Tine, se pare că am totul, nimica nu-mi doresc mai mult, te am pe Tine,
Cu nimeni şi nimica n-am să Te împart, mă iartă de-am gândit şi voi gândi vreodată,
Am mai căzut, m-ai ridicat și-ți mulțumesc, sunt doar un pumn de praf şi de ţărână.
Deaceea azi te rog, curat Tu să mă faci şi făr de pată, sfințește-mă, mă spală și mă iartă,
Că doar iertat, sfințit și curățit de Tine, eu voi putea să fiu cu Tine-aici şi-n Noua Ta Împărăţie,
Nimina nu-mi doresc mai mult, te am pe Tine şi am totul, îţi mulţumesc iubite Tată.
Se scurge omul, timpu-înţepenit în ceasuri, zile, luni şi ani, spre marea noastră întânire,
Tu eşti al său izvor, Izvor a Tot şi Toate, eşti sursa lor, eşti Începutul şi Sfârşitul a Tot şi Toate,
Tu, Dumnezeu a Tot și Toate, și azi te uiţi la mine, la mine un ”nimic”, ce minunat ești Tată.
Ce pot să spun, să mai adaug, nimica, mă plec, îngenunchez ‘naintea Ta şi-ţi mulţumesc,
Mă onorezi, onoare nu-i mai mare-n Cer şi pe Pământ, ca Tu să-mi fii şi Dumnezeu şi Tată,
Tu Creator a Tot şi Toate, iar eu un fiu, un fiu şi frate, onoare nu-i mai mare ca aceasta,
Tu mă priveşti, m-asculţi şi vi să stam de vorbă, de vorbă Tu cu lutul, cu-n nimica,
Cu nimicul, cu nimica, Tu, Dumnezeu cobori la mine, ce minunat ești Tată.
Bună dimineaţa Tată, ce minunat e totul, toate, atunci când suntem împrună.
Să fii iubit şi să-L iubeşti pe Dumnezeu, e-un vis frumos, frumosul vis a omului ce-i muritor,
Din muritor poți fii etern, alăturea de Sfântul Duh și de Isus, alăturea de Bunul Dumnezeu.
Se scurge timpu-nţepenit alăturea de Tine, se pare toate că-au sfârşit,Tu n-ai măsură şi n-ai timp,
Şi totuşi Tu şi astăzi vi la noi, ne spui la toţi cât ne-ai iubit, ne spui la toți cât ne iubeşti.
Ne-ai arătat la Betleem şi pe Golgota, ne-ai arătat la toți ce-i dragostea şi cine-i ea, iertarea,
Mă plec în faţa Ta şi-ţi mulţumesc, îngenunchez, e minunat să ştiu că m-ai iertat si mă iubeşti.
Mă simt iubit şi sunt iubit, mă simt iertat şi sunt iertat de Tine Tată, ce mult azi te iubesc,
Bună dimineaţa Tată, îţi mulţumesc că-ai coborât la mine, îți mulțumesc, ești minunat.