EDITORIALE

Ultima clipă – Alexandru Fintoiu

fugiO mare parte din oameni își lasă problemele nerezolvate până în ultima clipă. La facultate dacă se poate, în noaptea dinainte de examen. La serviciu, în ultima zi din lună. Administrativ vorbind, în zilele dinaintea alegerilor se face cea mai multă treabă.

Se încearcă acoperirea lipsei de muncă într-un mod superficial. Oricum nu poți face în câteva zile ce n-ai făcut într-un an.

Totuși la noi merge și așa; sau se încearcă să ni se spună că merge și așa. Se prețuiește lucrul ușor și distracția ieftină. Iubitorii de clipă însă se mint singuri. Cu Dumnezeu însă, ultima clipă poate să nu funcționeze. Azi ai șansa pe care ți-o dă Hristos, mâine nu o mai ai. Or cerși oamenii clipe la moartea lor, dar unii nici șansa asta nu o mai au. Iar dacă o ai, cui îi ceri clipe?

Pentru Dumnezeu, clipele noastre sunt totuna cu nimic. Față de veșnicie pălesc. Tâlharul de pe cruce a avut șansa ultimei clipe. Și a știut ce să facă cu ultimul moment. Din păcate mulți au ani la dispoziție și habar n-au ce să facă cu ei.

Pentru cei care nu știu ce să facă cu viața, fiecare clipă este o groapă, cum zicea Emil Cioran.

Viața însăși pare o clipă în fața veșniciei lui Hristos. În ultima clipă nu mai poți face primăvară cu o floare, dacă nu ai adus-o până atunci. Singurul care te poate izbăvi în ultima clipă e Hristos. Dar de unde știi că o vei avea? Dar răsplata? Pe ea nu o vei câștiga în ultima clipă.

Clipa de azi poate fi veşnicia de mâine. Unde o petreci?

                                                                                                          Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: