Viață scurtă, puțin prețuită – Paul Burdeț
În ultimul timp, mă tot gândesc ce scurtă e viaţa şi ce puţin o ştim preţui… Trăim într-un continuu stres, facem totul rapid, pe fugă, iar când vine vremea să mai şi trăim… constatăm că… murim…
E atât de trist că nu mai ştim să ne bucurăm de nimic din ceea ce e frumos în jurul nostru. Alergăm tot mai mult după fericire, împlinire, succes, uitând să aducem în viaţa noastră, în trupul nostru, “Iubirea Divină”, iubirea aceea care nu cere nimic în schimb, dar oferă enorm. Pace, bucurie, prosperitate, sănătate.
Nu mai ştim să admirăm apusurile. Dacă nu am fi presaţi de serviciu, poate mulţi dintre noi nici nu s-ar trezi să privească răsăritul… Sunt zile în care nici nu privim spre cer, şi mai rar ne mai aruncăm câte un ochi, pentru a admira stelele…
Nu mai ştim să binecuvântăm tot ceea ce facem, tot ce băgăm în gură, tot ce dăm şi tot ce primim, tot ce începem şi tot ce terminăm. Trecem peste tot în viteză, uitând că binecuvântarea înseamnă mulţumire şi mulţumirea înseamnă bucurie, iar bucuria înseamnă Dumnezeu.
De aceea trebuie să binecuvântam tot ce facem și experimentăm, ca să ne putem alimenta din energiile necesare vieţii. Și este bine să fim înțelepți și să conștientizăm că toți murim, pentru că, gândul la moarte ne face să vedem viața altfel…
Trăiți, prețuiți și experimentaţi bucuria binecuvântării prin mulţumire.
Paul Burdeț – – www.ciresarii.ro




![Banner Life [crestintotal.ro][460x60px]](https://i0.wp.com/crestintotal.ro/wp-content/uploads/2012/03/banner-life-crestintotal-ro460x60px.png?w=708)



