Despre 1 martie se spun multe. Una din legende zice că soarele a fost furat de un zmeu şi închis. Toată natura suferea din cauza asta, până în ziua în care un tânăr voinic s-a dus şi s-a luptat cu zmeul. L-a biruit cu greu iar cu ultima suflare a apucat să deschidă temniţa în care soarele era închis. Acea zi marca momentul unui nou început al primăverii.
Primăvara e frumoasă nu datorită legendelor. În realitate, Dumnezeu ne-a promis o primăvară eternă. Pentru ea a luptat Hristos; nu cu zmeul ci cu diavolul, cu lumea şi cu păcatul. Şi-a dat viaţa ca în sufletul nostru să se nască primăvara veşnică.
Natura umană apreciază orice lucru nou dar până la o vreme. Aşa au făcut şi cu Hristos, L-au primit bine după care entuziasmul s-a diminuat până la ură. Aşa fac oamenii şi cu primăvara. E frumoasă în primele săptămâni după care uită de ea. Aşa se întâmplă şi cu cei de lângă noi, la început când îi cunoaştem îi preţuim mult, suntem atenţi cu ei, le acordăm timp până ne obişnuim cu frumosul; apoi începem să îi neglijăm şi nu-i bine. Undeva scria că primăvara este întâi recunoscută de plante apoi de oameni; cred că ar trebui să învăţăm ceva şi de la plante…
Valeriu Butulescu zicea că păstrează câte ceva din filosofia salcâmului, că înfloreşte decât când e sigur că afară e primăvară. Noi ar trebui sa înflorim oricând.
Hristos este primăvara noastră eternă. Şi dacă este, El trebuie să se vadă şi iarna. Dumnezeu preţuieşte ceea ce dăinuieşte, apreciază promisiunile pe care le ţinem şi dragostea de care dăm dovadă necondiţionat. Dacă aproapele nostru nu găseşte o primăvară în noi, s-ar putea să nu fie Hristos acolo.
Iar fără El, e doar primăvară, dar nu-i eternă…
Alexandru Fintoiu – fundatie.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
