MARTURIIMARTURII VIDEO

De la droguri la Cristos!

Screen-Shot-2014-02-22-at-11.15.34-PMPovestea lui Mihai Ploeşteanu a început în 1999 în Bucureşti, în cartierul Pantelimon. Avea doar 18 ani când un prieten l-a îndemnat să încerce o doză de heroină. I-a spus că se va relaxa, dar, de fapt, i-a deschis poarta spre un infern care avea să-l mistuie timp de zece ani. A ajuns să trăiască de la o doză la alta şi a furat bani de acasă ca să îşi poată cumpăra doar un strop de heroină.

 

“Am făcut cam toate ilegalităţile posibile, poate doar nu m-am prostituat sau nu am omorât pe nimeni, dar în rest le-am făcut pe toate”, spune Mihai.

 

A renunţat la facultate pentru droguri şi a ajuns să trăiască pe stradă. Dintr-un tânăr inteligent, s-a transformat în cerşetor, iar în 2009 a fost închis pentru trafic de droguri. Zece luni a stat după gratii. Încet, încet, s-au stins 27 din cei 30 de prieteni împreună cu care se droga. Unii au murit în urma unor supradoze, iar alţii s-au sinucis. Pentru Mihai, salvarea a venit în urmă cu patru ani.

 

“Am ajuns în 2010 la o fundaţie creştină, Teen Challenge se numeşte, care are filiale în toată lumea şi aici mi-am dezvoltat o relaţie personală cu Dumnezeu, care mă ajută zi de zi să să iau alegerea care trebuie.”

 

Nu mai consumă droguri din 2011…

 

…iar acum este student în anul trei la teologie, la Colegiul Biblic Est European din Oradea. Visul său este să îi oprească pe tineri din drumul spre moartea de care se apropie cu fiecare doză consumată. Merge prin liceele din Oradea şi îşi spune povestea fără nicio reţinere.

 

“În momentul în care am tras pentru prima oară etnobotanice, am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea. Ceea ce am făcut eu pentru drogul etnobotanic într-un an şi ceva nu am făcut în 12 ani de heroină“, îşi aminteşte Mihai.

 

Adolescenţii l-au ascultat fără să clipească şi mulţi au lăcrimat când i-au auzit povestea.

 

“În timp ce povestea vedeam totul prin ochii mei şi mi s-a părut trist şi chiar am de gând să îl întreb dacă nu este greu să povestească despre lucrurile astea.”

 

“Este un exemplu foarte bun pentru toţi de aici, pentru toţi tinerii să nu se apuce, să aibă puţină mine cu alte cuvinte.”

 

Călin Pop, inspector de specialitate la Centrul Antidrog din Bihor: “Vârsta la care tinerii încep să consume substanţe din păcate scade de la an la an, noi la centrul antidrog Bihor avem la consiliere tineri chiar de 11 ani.”

 

Viaţa lui Mihai s-a schimbat total. Anul trecut a plecat ca voluntar în Africa şi vrea să se stabilească în Oradea. Recunoaşte că îl mai bântuie dorinţa de a se droga. Luptă însă în fiecare zi cu acest viciu şi spune că nu va renunţa niciodată.

 

Urmăriţi aici ştirea digi 24

Screen Shot 2014-02-22 at 11.15.34 PM

http://mediacbee.ro/stiri-online/de-la-droguri-la-cristos

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: