COMUNICAT: Pastor Vladimir Pustan – De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase
De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase, care vor să distrugă viața mea personală și a familiei mele, precum și lucrarea pe care o facem de ani de zile spre beneficiul credincioșilor români.
Punctul culminant al acestor acuze au fost scrisorile pe care numitul Ioan Pop, cunoscut ca un om fără discernământ și care este folosit de multă vreme în a ataca slujitorii evanghelici, le-a postat pe conturile personale de socializare împrăștiindu-le în toată lumea. Deși mi-a promis drept la replică – pe care i l-am și trimis imediat – nu l-a publicat, nedându-mi posibilitatea să mă apar. Din contră, astăzi postând o falsă şi nereală situaţie a averii mele personale, continuând acelaşi scop iniţial.
Toate acuzațiile menționate în acele articole sunt false, părtinitoare și generatoare de confuzie.
Familia, colegii din Fundația Cireșarii precum și Biserica îmi sunt alături în aceste momente dificile.
Vă mulțumim pentru sprijinul în rugăciune!
Președinte,
Vladimir Pustan
Vicepreședinte,
Florin Ianovici
Vicepreședinte,
Ciprian Sabău
Secretar general,
Daniel-Silviu Coste
Sursa: Ciresarii.ro
Și pentru ce sa nu suferiți mai bine răul pentru numele scump Isus Cristos frate Pustan? Oare nu la aceasta am fost chemați?
De cine e folosit acest om pt. a vă discredita? Oricum, vă iubim, ne rugăm mulţi pt. dv., suntem alături de Cireşari în acţiunile pe care le iniţiaţi. Mergeţi cu Domnul, cu îndrăzneală, înainte. Harul şi pacea Domnului să vă însoţească!
fr la ce trebuie sa te astepti in urma muncii ce o depui cu raspindirea evangheliei ,vrei ca deavolul sa stea cu miinile incrucisate?pe noi ne intereseaza ce ne vorbeste Dh Sf prin dumneata si nu ce spun uneltele celui rau!DL sa va dea putere sa continuati sa faceti cu bucurie lucrarea,iar cel rau sa nu aiba putere sa va intristeze.Pacea Sfinta sa fie peste toata lucrarea si fam dumitale!
Frate Pustan Sunt Emanuel din Spania si va rog frumos sa ii transmiteți acelui IOAN POP din partea mea PS 109 cu vs 9. Si Proverbe 30 cu vs 2 si 3. Va multumesc! DOMNUL sa va BINECUVINTEZE in tot ce faceți!
Pe langa familie si biserica si noi va sustinem si credem in ceea ce faceti,si ce sunteti Dumnezeu sa va Binecuvinteze.
Nu-l luati in seama, Ioan Pop e chiar e fara discernamint. E un om bolnav. O spun fara ironie sau rautate.
Dacă Dumnezeu te-a pus în lucrarea Sa, nu trebuie să te temi de nimeni şi de nimic, fiindcă El îţi va purta se grijă până în cel mai mic detaliu. Dar dacă doar încerci să-i faci un serviciu Lui Dumnezeu fără să fi fost Voia Sa iar viaţa ta mu este vrednică de Evanghelie, atunci va trebui să dai socoteala de toate acestea.
Fiecare face ce stie sa faca si va primi rasplata de la EL, care e un judecator drept.Nu va temeti multi se roaga pt. Dvs.si lucrarea pe care o face ti.”Daca Domnul e de partea noastra cine ne va putea sta impotriva””sau Isaia spune in cap.54 v.15 si 17 foarte clar.De mult timp ascult predici si emisiuni in direct cand sunt acasa.Domnul sa va binecuvinteze .
Nu va fie teama de ei fr.Pusatan , ce pot sa va faca niste oameni ?!!Uitati la ei bazaie ca albinele pe langa d-vs dar nu se pot atinge de alesii Domnului si nu sunteti singurii in aceasta situatie .
De un an de zile vad pe Ciresarii tv. ca familia dumneavoastra slujeste Domnului iar Fundatia Ciresari sta acriva si tare in picioare si are si o Televiziune zilnica , ce rost au atunci aceste replici ?!!, un crestin adevarat nu ingenuncheaza in fata nimanui, numai in Fata Lui Dumnezeu .
Ma rog ca Domnul Isus ,sa va pazeasca de orice cadere si declin spiritual din partea vrajmasilor .
Crestinii din Romania au nevoie de Dumnezeu dar si de slujitori ca dvs.fiti tare in Hristos Isus ca pana acum ,daca nu va doborat boala,suferinta ,saracia ,atunci nici un om nu va poate dobora de pe Calea Domnului.
IUDA 1:20-25 . Dar voi, preaiubitilor, ziditi-va sufleteste pe credinta voastra preasfanta, rugati-va prin Duhul Sfant,
21. tineti-va in dragostea lui Dumnezeu si asteptati indurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viata vesnica.
AMIN!
Era de asteptat…… Domnul sa va faca dreptate.Noi nu credem minciunile si dezinformarile “lupilor rapitori”. Va iubim frate Pustan, va sustinem si santem alaturi de dumneavoastra. Fiti binecuvantat de Domnul !! Fam. Vicentz
-Resita-
Dumnezeu sa va mangaie prin Duhul lui cel sfant,si sa va apere pricina,1corinteni cap 10;ver 13.ferice de cei ce sufera pe nedrept 1 Petru cap 1 ver 5,6,7.
Eu zic totusi ca un contol DNA nu ar strica, si cred ca o sa vina cat de curand.
Daca aceste acuze vin din partea lui Ioan Pop este clar: nu trebuie tratate cu seriozitate. In Cluj Napoca toata lumea (crestinii evanghelici) mi-ar da dreptate cand spun asta.
SHALOOM
Oameni buni ,m-am uitat cu bagare de seama de seama in ultima vreme la actiunile mai marilor cultului PAnticostal , in tim ce inaintasi lor erau rasi in cap si supli de la posturi si rugaciuni , astia contemporanii nostri sunt niste obezi plini de boli si rautate de la presedinte pana la cei mai maruntei diaconei , aproape toti se comporta ca si discipoli ai DIAVOLULUI(analizati cazul de fata ) subminind orice lucrare si lucrator duhovnicesc . Au ajuns sa nu mai suporte pe nimeni care nu e din aceasi CAMARILA cu ei. Probabil iau invatat cei ce ii finanteaza si le dau salarii si fonduri pentru catedrale , protocoale si alte activitati doar de ei stiute .
In acest context a cazut si Legendarul FRATE PUSTAN ghinionul lu e ca sa inregimentat atunci de mult in acest CULT si nu sia dat seama sa plece la timp din barca care se scufunda , dar inainte de scufundare carmacii arunca peste bord tot ce nu e important pentru ei .PUSTANE nu te ingrijora !! DUMNEZEU TATAL are si azi pesti care ii vor recupera pe cei care sunt aruncati peste bord , inrun fel ma bucur ca in curand vei fi un om liber putand predica oriunde la orice fel de oameni doritori de pocainta .
NOI CEI CE NE TEMEM DE DOMNUL NE RUGAM PENTRU CREDINTA CELOR CE SUNT HARTUITI DE ACTUALELE SINEDRII BISERICESTI