EDITORIALE

România ALTFEL – Nicolae Geantă

România Altfel e țara unde plozii nu mai ajung la canal, nici în chiuvetele obstetricienilor. Că noi nu suntem neam de marinari, ci de mioritici. E țara unde pruncii vor mișuna pe ulițe, în școli, în parcuri, în mall-uri. Atunci vom prinde iarăși viață, grai, curaj. Și vom avea din nou o națională bună la fotbal.

hqdefaultÎn România Altfel nu vor mai fi coruri de românosceptici, ce cântă afuriseli împotriva patriei și confraților lor. Atunci și diaspora și cei de acasă nu se vor mai simți străini, nici apatrizi în țara lor. Dar nici politicieni nu vor mai avea tupeu de cocalari.

România Altfel e țara unde “intelighenția” nu va crește mâncând polen sau luând lecitină. Și nici cu like-uri primite pe Facebook. Ci tocindu-ți coatele pe băncile amfiteatrelor, ale bibliotecilor. Și prin universități. Atunci, licențele nu se mai iau pe euroi.

În România Altfel ungurii nu vor mai dori autonomie, pentru că nu se vor mai simți doar copii adoptivi. Și nici țiganii nu vor mai trăi periferici. Mereu puși la colț. Atunci vom frânge pâinea cu toți, împreună. Căci grâul din ea a încolțit din același pământ. Și n-are patimă naționalistă. Nici xenofobă.

România Altfel e țara unde nu îți pui fermoar la buzunare când treci pe lângă săraci. Căci sărăcia nu se combate cu egoism, ci cu empatie. Atunci nu va mai mucegăi cozonacii în pungi, nici ciorba prin frigidere.

--

În România Altfel nu mai circulă paharele de țuică din mână în mână. Ci Biblia, Evanghelia lui Hristos. E țara unde nu se va mai tăia în fiecare zi noi panglici la bufete, ci la biserici. Atunci pe străzi vom auzi rugăciuni, nu manele. Și nicidecum înjurături birjărești.

România Altfel nu este doar cea văzută de domnul Lucian Boia. Adică întârziată, neagră, săracă, inferioară, mahala, fără onoare, trădătoare. Ci țara lui Eminescu: plină de glorii. A lui Vlahuță: pitorească. A lui Petru Țuțea: sunt demn că sunt român!

România Altfel nu va mai fi roșie de sângele vărsat de comuniști. Dar nici verde, un pom verde cum e brandul de țară propus de doamna Udrea (din pomul verde fură toți gușații politici, nu?). România Altfel e albastră. Pentru că se scufundă Cerul în ea!

--

Dar asta-i utopie, domnule profesor, mă apostrofeazâ cei mai mulți. Cum sau când va fi realitate o astfel de Românie? “România Altfel” a sosit deja. E aici, e între noi. Trebuie doar să deschidem ochii. Cu ei închiși nimeni nu vede. Nici măcar lungul nasului său, darămite prezența lui Dumnezeu.

Nicolae Geantă – www.ciresarii.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

2 Comments

  1. Citez : Și nici țiganii nu vor mai trăi periferici. Mereu puși la colț
    Unde vedeti Dvs. ca tziganii traiesc periferici ? Ei sunt in politica, in magistratura, in administratie, in armata, in politie, in servicii, pe toate ecranele TV, in toate ziarele, pe toate site-urile, in toiate evenimentele mondene, mai ceva ca bastinasii romani. Impropriu zis „mai ceva” ci mai degraba mai mereu. Ca sunt zeci de mii de tigani saraci ? Dar sunt milioane de romani saraci si nu au cui sa se planga si nu-i compatimeste nimeni. Ii lasa sa moara cu zile.
    Si cine-i pune la colt ? Mai degraba sunt romanii pusi la colt. Daca zice cineva, un roman, ceva despre tzigani, este stabilita amenda de 10000-10000 lei. Daca nu puscaria. Cand ii besteleste Madalin pe romani, nu pateste nimic ca nu sunt legi sa-i pedepseasca pe anti-romani.

    Citez din nou : România Altfel nu va mai fi roșie de sângele vărsat de comuniști
    Nu numai comunistii au varsat sange romanesc. Au varsat si feudalii si capitalistii. Nenumarate rascoale si greve au fost inabusite in sange. Nu stiu cum de ati facut la scoala numai istoria comunismului. Ce istorie ati invatat Dvs ? Ne-au calcat in picioare si ne-au sugrumat si imprastiat sangele nostru rosu nenumarate imperii precum cel roman, cel bizantin, cel tarist, cel Austro-ungar, cel nazist, cel huniad, cel tatar, cel persan, cel turc, cel sovietic, chiar si cel anglo-american care au varsat ploaie de bombe peste populatia civila in primavara si vara lui 1944 si nu numai. Chiar si „ai nostri” au facut asupra noastra multa varsare de snge.
    In zilele noastre ne-a subjugat imperiul rom si baga pe noi presiune maxima imperiul judeu cu acuzatia de holocaust.

    Iar va citez : În România Altfel nu mai circulă paharele de țuică din mână în mână. Ci Biblia, Evanghelia lui Hristos.
    Sunteti optimist. Daca de 2000 de ani si chiar mai mult circula vinul(a incercat ceva Burebista, dar la daci n-a tinut) si tuica si rachiul din mana in mana, cine credeti ca va dezbara neamul romanesc de asa pacoste ? Daca n-au reusit de 2000 de ani, vor reusi acum ? Poate peste 2000 de ani cand românii nu vor mai exista ca natie si islamul va deveni religie mondiala, pentru ca islamul interzice alcoolul, ei stiind pericolul alcoolului pentru o natie.
    Este o idee buna ca romanii sa mearga cu Biblia intr-o mana, dar si cu cartea stiintei in alta mana. Fara stiinta de carte un popor este mort. Si poporul roman moare. imi pare rau de el, asta-i realitatea, avem prea multi dusmani care ne inconjoara din toate partile. Doar Marea Neagra ne mai da o speranta de libertate. Dar cum Bulgaria si Ucraina ravnesc la Dobrogea si la Delta Dunarii si rusii ii vor ajuta sa-si indeplineasca visul, slabe sperante de libertate sa mai avem si in Marea Neagra.
    PS. Miscarea legionara nu va salva niciodata Romania si pe români ci ii va infunda pe vecie in negura istoriei.

  2. Amin!
    Dumnezeu sa binecuvanteze Romania !
    Sa ne facem prieteni cu Dumnezeu si cu siguranta v-a fi o Romanie ,ALTFEL, mult mai credincioasa , mult mai glorioasa, mult mai pitoreasca si cu mai multa demnitate,atunci v-a fii mai acceptata in intreaga lume si nu vom intra in tarile straine cu fruntile plecate de rusine.
    Sa fim Romani cu frica de Dumnezeu si totul v-a fii ALTFEL .
    PSALMUL 25:1-22
    Izbaveste, Dumnezeule, Romania din toate necazurile ei.

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura