ANUNTURI

ABC inițiază un proiect pentru minori de la Centrul de Reeducare Buziaș

timthumb.phpZorro este o mașină de teren de excepție construită din rebuturi. ZORRO este gata și își arată fața la Salonul Auto București, la Romexpo Băneasa, Hala H 106/683 între 10-20 octombrie 2013.

Atelierul De la Zero la Zorro este parte a proiectului „Descoperă-ţi potențialul!” derulat de Asociația Bărbaților Creștini, în parteneriat cu Centrul de Reeducare Buziaș.

Ne-am propus să arătăm că, aşa cum o piesă izolată şi abandonată îşi pierde semnificativ valoarea — e zero — însă prin procedee adecvate şi amplasată într-un cadru propice nu numai că îşi sporeşte valoarea, dar poate contribui semnificativ la funcționarea unui întreg sistem. Am dovedit acest lucru prin fabricarea, împreună cu băieții din proiect, a autovehiculului „Zorro”, un offroad de excepție construită din mașini şi piese de schimb casate.

La fel este şi minorul ce se află sub o sancțiune privativă de libertate. Marginalizat, izolat, abandonat, considerat de mulţi ca fiind „zero”, prin acest proiect am afirmat convingerea că, prin însușirea principiilor de viaţă creștine autentice, prin legea răscumpărătoare a harului dat de Mântuitorul Isus Hristos, viaţa oricărui om poate fi pusă din nou în valoare, contribuind astfel la bunăstarea familiei din care provine şi implicit a societății.

O altă virtute creștină evidențiată în cadrul proiectului este sacrificiul, renunțarea la munca proprie în favoarea semenilor, întrucât „Zorro” va fi vândut la licitație în cadrul Salonului Auto București 2013, iar cu suma obținută va fi modernizat terenul de sport din incinta Centrului de Reeducare Buziaș prin instalarea unui gazon de iarbă artificială.

Implică-te şi tu alături de noi, pentru că schimbarea în bine, începe cu tine!

zorro-sab650

ZORRO poate fi vizitat la SAB (Salonul Auto București)

la Romexpo Băneasa, Hala H106 / 683 între 10-20 octombrie 2013.

                „Proiectul De la Zero la Zorro exprimă plastic, prin titlu, scopul Centrului de Reeducare Buziaș: acela de a asigura educaţia și asistenţa minorilor, în vederea reintegrării sociale, având în vedere faptul că privarea de libertate duce la izolare socială și marcarea negativă a personalităţii. Minorii implicaţi au învăţat să urmeze o disciplină de muncă, și-au însușit noţiuni teoretice și practice de mecanică și design, și știu să lucreze în echipă. Dar cel mai important este că au învăţat că nimic nu este pierdut.“

           Comisar Șef de Penitenciare Florin Șerpe

                                Dir. Centru de Reeducare Buziaș

Cei care doresc să sprijine acest proiect o pot face la:

RO83 INGB 0000 9999 0166 4907, ING BANK

Ia-l pe ZORRO cu tine acasă. Vrei să te înscri la licitație sau să faci o ofertă pentru ZORRO?

Sună la 0722 545 542.

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: