Dosarul în cazul morţii pastrorului şi fiului său se închide !
Dosarul în cazul morţii pastorului şi fiului său n-a fost închis. În prezent se efectuează activităţi de aprecieri şi coroborării probelor, informează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Aşa cum v-am informat cadavrele celor doi au fost descoperite în 6 august, pe câmp, la 3 km de localitatea Aciua, comuna Pomi, într-o autoutilitară înmatriculată în judeţul Bistriţa Năsăud.
“Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare vă aduce la cunoştinţă următoarele aspecte cu privire la cauza pastorului şi a fiului găsiţi morţi pe raza localităţii Aciua jud. Satu Mare:
Poliţişti din cadrul I.P.J. Satu Mare sub îndrumarea şi coordonarea prim procurorului adjunct Miclea Dumitru desfăşoară în continuare activităţi de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care Blaga Adrian Traian şi fiul său Blaga Timotei au decedat.
În prezent cauza se găseşte în faza aprecierii şi coroborării probelor.” se arată în comunicatul de presă.
Surse apropiate anchetatorilor ne-au informat că toate probele arată că pastorul şi-a omorât fiul apoi s-a sinucis. În scurt timp procurorul va închide dosarul. Mai trebuie doar să sosească răspunsurile oficiale la unele solicitări formulate de Parchet.
sursa: www.informatia-zilei.ro
Pe Crestin Total – www.crestintotal.ro au aparut mai multe articole despre pastorul bistriţean ucis cu sânge rece, împreună cu fiul său. CLICK AICI


Mi se rupe inima de moartea fiului pastorului dupa cum mi s-a rupt sufletul de moartea la fel de tragica a lui Ionut, ingerul de 4 ani sfartecat de maidanezii bucuresteni. Ma intreb adesea, exista totusi Dumnezeu ?
Fiti draguti, nu-mi demonstarti ca asa a vrut Dumnezeu.