EDITORIALE

Sătul de multe… – Alexandru Fintoiu

Aşa cum grădina Domnului este mare, aşa şi mulţi creştini aleargă precum câinii fără stăpân maşinile, deşi pentru aceştia din urmă probabil e o distracţie sau un sport de dimineaţă. Vorba aia, nu tot ce zboară se mănâncă, dar la mulţi dintre noi se pare că da. Deşi de multe ori văd asta, nu îmi vine să cred că simplitatea este echivalentă cu prostia sau cu spiritul mioritic, cum că în biserică, tot ce doar se zice, se înghite, chiar dacă ceea ce a zburat a decolat dintr-o dorinţă de afirmare, dintr-o inimă care nu a înţeles Biblia sau pur şi simplu că de la amvon tot ce auzi e bun. Sunt fraţi care spun “Amin” la câte o gogomănie, care, dacă o conştientizez la adevărata ei “valoare”, îmi dă fiori. Din păcate astfel de lucruri se lasă cu zâmbete şi cu şoapte inserate cu glume, într-un loc în care singurul fior care ar trebui să existe ar trebui să fie cel al Duhului Sfânt.

bogatÎmi vine să plâng pentru un creştinism trăit aievea în biserică iar în afara ei uitat. Mi-e lehamite de un creştinism a cărui rugăciune ajunge şi se iconizează în priviri spre tavane ca şi cum cerul este de neatins. Nu sunt mai sfânt ca alţii dar mă lupt chiar dacă pic. Într-un final, nu putem fi învinşi. Singurul ce ma învinge când doreşte e Hristos. Încă sunt sătul să aud în fiecare an despre paradele homosexualilor, care, pentru biserica creştină, reprezintă un simplu contact în lista de mess, tratat cu “invisible” ori ignorat în totalitate. Noi ca neoprotestanţi aplicăm tactica pârjolirii, ne retragem iar ţara noastra să ajungă ce-o vrea.  Mi-e greaţă să citesc presa plină de ştiri cu iatagane înfipte de români în coastele românilor mai ceva ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân când turcii ucideau oficial.

Ceştinilor, este timpul să lăsăm roţile maşinilor vieţii noastre şi să ne ocupăm de motor. Motorul merge doar cu Hristos. Ţara asta are nevoie de schimbare, iar schimbarea nu se face fugind în Australia. Astăzi este vremea să alergăm după lucruri mai valoroase, după idealuri pentru care merită să lupţi, să arătăm oamenilor că o lume mai bună şi mai curată există şi să le aducem părţi de cer să guste din ele. Aşa mai avem o şansă…

Alexandru Fintoiu

sursa: ciresarii.ro

--

anigif-400x110

Banner sbro.ro /

--

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. Se poate si altfel:
    Biserica este chemata la rugaciune pentru putere sa reziste si sa se faca semne si minuni in Numele Lui.Nu este chemata la combativitate pe plan social sau politic.Credeti ca in timpul cand s/a scris NT nu erau homosexuali sau coruptie sau ticalosie ???
    Gasim undeva ca Biserica s/a angajat la o lupta fatisa cu acestia? singura lupta a fost(si ramane) cea cu duhurile care calauzesc si stapanesc peste acestia… pentru cine poate

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura