Parlamentarii au respins din nou introducerea devizei „Nihil Sine Deo”, deşi Antonescu a votat „pentru”
Parlamentarii au respins, pentru a doua oară, introducerea devizei „Nihil Sine Deo” pe steagul României, amendament propus de deputatul PSD Eugen Nicolicea. Deşi numărul de voturi pentru această prevedere (11) l-a depăşit pe cel al voturilor „împotrivă”, inclusiv preşedintele comisiei, Crin Antonescu, pronunţându-se în favoarea, propunerea a fost respinsă.
„Prezenţa bisericii în Constituţie este o chesiune de prestigiu, de onoare, nu văd de ce ar fi problema. A fost deviza Casei Regale şi reprezintă o tradiţie. Haideţi să votăm, n-are rost să continuăm cu o discuţie obositoare”‘ a spus Antonescu.
Pe de altă parte, atât deputatul UDMR Marton Arpad, cât şi Petre Roman s-au declarat împotrivă, precizând că acest amendament va avea consecinţe juridice.
„Nu e vorba despre tradiţie, ci stabilim deviza statului român. Acest lucru va avea efecte juridice”, a spus Roman.
Printre cei care au votat „pentru” se numără şi Crin Antonescu, Daniel Fenechiu, Dan Motreanu, Varujan Pambuccian şi Gabriel Andronache.