Veniţi după Mine

Nici nu mă mai îndoiesc de faptul că inima lui Dumnezeu este în locurile nebănuite ale acestei lumi şi în lucrurile pe care noi le uităm. Am auzit mulţi oameni vorbind despre Dumnezeu, despre cum ar trebui un creştin să fie şi ce ar trebui să facă, şi mulţi dintre aceşti oameni nu au ştiut decât să judece. Fie că s-au luat de îmbrăcăminte sau şi-au expus propriile lor păreri cu privire la închinare, totul s-a rezumat doar la lucrurile exterioare. A-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat înseamnă a merge în locurile unde verşi lacrimi şi unde inima-ţi rămâne străpunsă. Înseamnă a plânge cu cei ce plâng şi a râde cu cei bucuroşi. Înseamnă a face lucruri pe care nu le-ai fi făcut şi a fi pregătit să înfrunţi unele adevăruri pe care le-ai evitat, doar pentru că ele nu se potriveau încredinţărilor tale. Nu ale lui Dumnezeu.

Când am întrebat-o pe fetiţa cu ochii verzi unde sunt părinţii ei, nici măcar nu mi-a răspuns. Şi-a mişcat ambii umeri şi buzele i s-au strâns în semn că nu are nicio idee unde ar putea fi mama şi tatăl ei. Apoi era fata deziluzionată care-şi ţinea telefonul mereu în mână, întrebându-se cine îi trimitea mesaje cu număr necunoscut. I-am întins Biblia promisă şi mi-a zâmbit plină de recunoştiinţă pentru că are nevoie de Cuvântul vieţii pentru inima ei avidă după dragoste. Şi am rămas impresionată de copiii de la „Haven of Hope”, ascultându-i cât de frumos cântă spre slava Lui! Îmi place să-i privesc de departe pe aceşti copii cum se bucură de viaţa lor, deşi nu au părinţi. Îmi place să fiu în mijlocul lor, să vorbesc cu ei şi să-i îmbrăţişez. Ştiu că lui Dumnezeu jertfe ca aceastea Îi plac. Ceea ce mă întristează este că nu prea facem multe vizite pe la casele de copii, nu ne dăm prea mult silinţa să fim buni cu cei în vârstă şi creştinismul este pentru mulţi unul de faţadă, văruit frumos pe dinafară şi putrezit pe dinăuntru.

Putem cânta în toate corurile bisericii şi putem merge la biserică chiar şi în fiecare zi, dacă sfinţenia noastră ţine cât programul. Isus Hristos nu a venit să ne ofere o religie frumos împachetată, ci a venit Să ne arate pe paşii cui trebuie să călcăm, zi de zi. Nu doar două ore dintr-un program.
Dacă nu-L facem pe Isus centrul vieţii noastre, motivul pentru care trăim aici pe pământ şi singura noastră fericire, atunci mai bine să lăsăm totul baltă decât să batjocorim frumosul Său Nume şi să-L răstignim pe Yeshua din nou cu inimile noastre rătăcitoare.
Mesajul acesta nu este unul confortabil, plăcut la vedere şi auz. Însă cuvintele Sale trebuie să ne fie călăuză: „Veniţi după Mine.”. Unde? Acolo unde ne este cel mai greu să mergem.

Imagine de pe deviantart