Viaţă fără voia ei. Partea VI

Ieşind în stradă, începuse să se caute prin buzunare pentru că simţea cum emoţiile ei o luau razna şi o ţigară ar fi fost ideală în acele minute. I se părea că încă aude ecoul cuvintelor lui Nick şi dorea ca totul să se termine, ca Dumnezeu să-Şi vadă de sfinţii Lui şi pe ea să o lase în pace. Dar nu, ceva irezistibil şi pe care nu-l putea controla o făcea să-L dorească şi mai mult pe Dumnezeu. Lacrimile-i curgeau pe obraji în timp ce mâinile-i circulau prin buzunare, în speranţa găsirii unei ţigări, dar tot ceea ce ea găsise fusese o brichetă stricată. Se enervase şi era neliniştită, mai ales acum că nu putea să fumeze. O luase la fugă, dar în clipa aceea ieşi pe uşă Nick şi Becca, chemând-o înapoi. Elisabeth se scuzase că nu mai poate merge şi le spuse că vrea să fie singură, că are nevoie de timp. Totul o luase pe nepregătite. Îi era dor de familia ei ce o alungase de acasă. Cum se putea aşa ceva? Doar îi urâse atâţia ani. Ultima dată tatăl ei îi tăiase faţa, iar acuma simţea nevoia să-l îmbrăţişeze şi să-şi ceară iertare. „El este acela care trebuie să facă asta!”, se dezicea ea cu ochii-n lacrimi. Nu-i venea să creadă că inima ei putea simţi din nou dragoste, nu înţelegea de unde o cuprinse un val al păcii şi al iubirii care o învăluia şi îi dezvelea totodată inima ei frântă, răutatea ei şi păcătoşenia sufletului. Două forţe invizbile opuse se luptau în sufletul ei. Pe de o parte simţea că Dumnezeu o chemase la El şi ştia că într-o zi va trebui să-I accepte invitaţia, dar există o forţă întunecată care îi răscolea dureroasele amintiri şi o umplea de durere.

Pasul şi-l grăbi, neştiind de partea cui să treacă. Dintr-o dată, un gând fulgerător îi trecu prin minte, o amintire de care nu-şi mai amintise: „Ce este în noi este mai tare decât tot ce este rău din lume şi din noi înşine.” Oh, acele cuvinte! Timothy fusese cel care i le spuse odată când vorbiră despre răutatea din lume şi lucrurile rele care li se întâmplă oamenilor. „Dar nu trebuie să ne lăsăm modelaţi de circumstanţele rele din jurul nostru. Nu putem lăsa ca lumea să ne influenţeze cursul inimii noastre. Am fost chemaţi la dragoste, iar iubirea dumnezeiască se plăteşte cu suferinţă. Chiar dacă ne doare, iubim.”
Cuvintele acestea păreau că venea în inima ei asemeni unui cântec lin, care îi curăţau inima de tot ce fusese murdar în ea. Ştia că trebuia să-i ierte pe cei ce au rănit-o, pe colegii de la şcoală care îşi bătuseră joc de ea de atâtea ori. Îi ura pe toţi, şi pe merit. Dar acum Dumnezeu o întâlnise.
Alegerea ei o va costa restul vieţii ei. Amintirile dureroase persistau în mintea ei, înjurăturile din partea tatălui ei păreau că-i ţiuiau în urechi şi inima i se strângea. Se oprise pe o bancă pentru că nu mai putea să continue drumul spre casă fără viaţa nouă, pe care nici măcar n-o dorise. Primise viaţă în ciuda dorinţii ei de a fi murit. Dacă Becca n-ar fi salvat-o astăzi, ea ar fi fost moartă. „Dacă aş fi murit, unde aş fi ajuns?”, se întrebase.Cu lacrimi de remuşcare îşi mărturisise vina păcatului ei şi cu buzele tremurânde murmurase: Isuse, sunt gata să Te accept.

Citeste si

Viaţă fără voia ei. Partea V

Viaţă fără voia ei. Partea IV

Viaţă fără voia ei. Partea III

Viaţă fără voia ei. Partea II

Viaţă fără voia ei. Partea I

Imagine de pe deviantart