Viaţă fără voia ei. Partea V.

Se aşezară la masa rotundă din bucătărie, iar Elisabeth se puse pe un scaun care se afla în faţa scaunului lui Nick, ca astfel să-l poată privi în voie. Îi semăna atât de mult lui Timothy! Îşi muşcă piercingul de pe buză şi îşi puse mâinile sub bărbie, aşteptând nerăbdătoare ceea ce Nick avea să le povestească despre recenta sa vizită în Haiti. Becca le puse nişte fursecuri pe masă, împreună cu două căni de ceai fierbinte ce răspândea o mireasmă fină de vanilie. Elisabeth inspiră adânc mirosul şi-şi închise ochii. Vanilia îi amintea de copilăria ei nefericită, dar care totuşi avuse unele momente fericite. În serile în care tatăl ei nu era beat îi cerea mamei sale bolnave să-i prepară crema sa favorită, cea de vanilie, şi o invita pe Elisabeth la masă unde îi spunea să aştepte împreună cu el pe mama ei, care obosită cum era, se trezea de fiecare dată din pat şi le prepara crema de vanilie. Apoi toţi trei se aşezau la masă şi mâncau crema delicioasă, râzând şi povestind. Acele amintiri erau printre cele mai frumoase din copilăria ei deoarece atunci se simţea iubită şi apreciată. În acele momente tatăl i se părea cel mai frumos bărbat din lume, iar mama era cea mai norocoasă femeie să-l aibă ca şi soţ! Nu conta faptul că seara următoare venea acasă nervos, şi le bătea pe amândouă. Atunci era perfect şi ea trebuia să se bucure de asta, nemaigândindu-se dacă mâine va mai urma o altă zi rea. Sorbi o gură de ceai şi lăsă ca o lacrimă pătată cu rimel să-i curgă în ceaşcă, dizolvându-se rapid în ceai. Nick o privea, neînţelegând nimic. Nici nu-şi mai pusese în cap să înţelegă o asemenea fată ca şi ea deoarece fetele ca şi Elisabeth aveau prea multe răni ce le provocau lacrimi când nici nu te aşteptai.

-În Haiti, de la prea multe necazuri oamenii uită să mai şi plângă, adăugă Nick lacrimii lui Elisabeth, dar e bine că tu încă mai ai lacrimi. Înseamnă că inima ta este pe calea cea bună.
“Inima?”, se întrebase ea. O uitase de mult, i se părea că cineva i-o smulse din piept cu mult timp în urmă, nici nu mai încerca să-şi amintească. Răsuflă şi-l privi pe Nick în ochi.
-Crezi că mai e vreo şansă să-mi recapăt inima înapoi?, îl întrebă ea pe băiatul a cărui ochi se măriră.
-Eu am primit o inimă nouă., îi răspunse el veninându-i să plângă, dar nu vroia să o facă în faţa unei fete.
-De la cine?, îl întrebă ea privind în ochii Beccăi care rămase captivată de discuţie.
-De la Dumnezeu.
Deci, se gândi ea, la urma urmelor nu va mai putea să-L evite. Oriunde mergea dădea de El. Părea că o urmăreşte, că a prins-o la mijloc. Ciudat, nu aşa şi-L imaginase. Credea că avea să o evite, că are să o lase în treburile ei. Se simţise destul de bine fără inimă, începuse să nu mai simtă nimic mai ales în momentul în care lama rece-i atinse pielea palidă. A, şi atunci când tatăl ei o tăiase cu ciobul de sticlă pe faţă. Şi ziua în care mama ei fusese declarată moartă. Dar acum simţea cum cineva îi împingea inima înapoi. Simţea din nou. Plânse destul de mult în ultima vreme. Iar Nick îi amintise de fratele său mort. Şi acum mai venise şi Isus. Era Cineva despre care urma să audă destul de mult în seara aceasta. Cică El încă făcea minuni.
-Continuă., îi spuse ea băiatului ce rămase tăcut.
-În Ezechiel 36:26 Dumnezeu ne-a promis că va scoate din noi inima împietrită şi ne va pune una nouă, de carne. Am trăit cu o inimă de piatră încă de mic copil, deşi am crescut într-un mediu creştin. M-am lepădat de credinţă şi m-am aventurat în droguri, fete şi alcool. Ochii mei verzi dădeau pe spate orice fată. Timp de doi ani am fost plecat de acasă, timp în care fratele meu geamăn s-a îmbolnăvit de cancer. Nu aveam nici cea mai mică idee de asta, poate că nici nu mi-ar fi păsat dacă aş fi aflat. Eram în cealaltă parte a ţării şi aveam o prietenă drăguţă cu care locuiam, bani destui încât să trăiesc şi puţin din plăcerile lumeşti. Dar nu-L aveam pe Isus. Aveam tot ceea ce mi-a poftit inima de piatră, dar nu aveam ceea ce era totul în toate. Erau nopţi în care adormeam plângând, gândindu-mă la familia mea. Am plecat certat cu ei. Cred că lui Timothy i-am tras o palmă. Dar apoi, într-o noapte L-am visat. Venea înspre mine şi eram acoperit cu mizerii, cu gunoaie colectate de-a lungul călătoriei mele departe de familie. I-am strigat să plece pentru că lumina Sa mă orbea şi mă făcea să mă văd aşa cum eram defapt. El însă nu m-a ascultat, şi bine a făcut! Cum se apropia de mine, I-am văzut lacrimile din ochi şi mâinile pironite. Am început să plâng şi nu am vrut să-L las să Se atingă de mine, dar El s-a aplecat şi a început să mă cureţe. Pe măsură ce făcea asta, Îl priveam doar plângând în hohote. La sfârşit mi-a spus: “Eşti curat acum fiule, te poţi întoarce acasă. Timothy e cu Mine însă. Acesta a fost preţul.” Dimineaţa când m-am trezit i-am zis fetei pe care credeam că o iubeam că ne despărţim pentru că plec acasă. Când am ajuns, după lacrimile şi bucuria de a-i revedea pe ai mei, am aflat că fratele meu a murit. Atunci am renunţat la viaţa mea cu totul şi câteva luni mai târziu am plecat spre Haiti, cu visul Său în inima mea nouă.Elisabeth îl privi ţintă şi Becca lăcrima uşor, trăgându-şi nasul. Nick privea în gol, venindu-i şi mai tare să plângă. Elisabeth se ridică de la masă şi plecă.Sfârşitul părţii a cincea.