EDITORIALE

Totuși…nu cum voiesc eu…

 Când rugăciunile tale nu își găsesc un răspuns, ai tendința să îi limitezi puterea lui Dumnezeu, fiind mai ușor să crezi că El nu vrea, sau nu poate să te ajute…Este oare vre-un munte prea mare pentru El? Cine poate să-L înțeleagă? De ce uneori, doar uneori, El ne răspunde, aducând în ființă miracolele de care avem nevoie? În alte situații, când poate avem cea mai mare nevoie de un răspuns, ne lasă să ne confruntăm cu tăcerea Lui rece, înfruntând situații grele, sau chiar mai rău…Atunci nu mai este El, Dumnezeu Atotputernic? Este limitat Dumnezeu în a face binele? Aceste întrebări, cu siguranță că au fost și în gândurile tale ca și în ale mele, atunci când ne-am confruntat cu o situație fără ieșire, când am așteptat miracole și am câștigat tăcere…Am fost ispitită să cred că nu-I pasă, că e părtinitor. De câte ori m-am rugat cu “lacrimi fierbinți”, stăruind în rugăciune la îndemnul Duhului Său cel Sfânt, chiar atunci, parcă El era de nemișcat. A început să-mi fie frică să mă mai rog…Dar în mine stăruia chinuitor un gând-chiar El era sursa rugăciunilor mele. El mă “inspira” în rugăciune( prin Duhul Sfânt) și tot El nu răspundea acestora… M-am gândit că trebuie să privesc lucrurile din altă perspectivă. Poate că nu trebuie să înțeleg chiar tot ce face Dumnezeu, poate că nu e treaba mea să înțeleg…e treaba Lui. Cu cât mă străduiam să înțeleg mai mult, cu atât mă încurcam mai mult. Am ales să fac doar partea mea- să mă rog… Restul, e treaba Lui! Am ales să cred că dacă nu am răspunsurile pe care mi le doresc la rugăciuni, asta nu-L face pe Dumnezeu mai mic, incompetent, sau să Îi știrbească măreția. El e Suveran! Același Dumnezeu plin de glorie și putere, neîntrecut în bunătate și plin de iubire, biruitor prin brațul Lui puternic. Am ales să Îl cred și să mă încred în El chiar dacă nu-mi răspunde…”Știu că Tu poți totul și nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”-Iov42:2. El știe ce face. Întocmai ca Ișus în grădina Ghetsimani, în ciuda rugăciunilor atât de intense care I-au provocat o transpirație cu sânge, a ales să spună:

Matei 26:39: Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.“42. S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.

Tată, totuși, nu cum voiesc eu….facă-se voia Ta!!!!!

Luminița Ciuciumiș – jurnalulinimii.blogspot.ro

anigif-400x110

Banner sbro.ro /

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: