Intrebari & Raspunsuri

E corect să dea statul bani bisericilor?

armoiseguranUn prieten de-al meu, director de ziar local câmpinean, a scris săptămâna aceasta un articol în care se-ntreba retoric: „De ce trebuie să miluim cetățenii în sutană?” (vezi). Jurnalistul, care e și politician local – e șeful Comisiei „Cultură, învățământ, sport, religii” – deși a scris zeci de rânduri, nu a dat nici un răspuns întrebării din titlu, dar a publicat lista cu bisericile care primesc bani de la Primăria municipală.

Din listă (14 biserici, din care 7 ortodoxe) lipsesc Biserica Baptistă și Biserica Creștină după Evanghelie, deoarece nu au cerut niciodată bani de la stat, fie că n- au vrut, fie că nu au avut vreo relație în miniparlamentul local care să-i susțină.

Sunt de acord în câteva idei cu jurnalistul, căruia i-am spus părerea mea: o biserică trebuie „sponsorizată” de enoriași, nu de stat. Ea trebuie să ajute societatea, nu s-o îngreuneze. I-am mai spus domnului director că primăria, decât să bage milioane de lei în proiecte aiurite ( numai săptămâna asta a trimis scrisori tuturor părinților elevilor din școlile câmpinene, câteva mii, poate 10.000), este de preferat să sponsorizeze lucrarea lui Dumnezeu. Dar, fără discriminare cultică!

Ziaristul întreba, ca și mulți alții, de ce primăria să cheltuie bani publici cu bisericile? Păi tocmai pentru că sunt publice! Toți enoriașii bisericilor plătesc taxe și impozite la stat. Ei bine, tocmai din aceste impozite alocă sprijin financiar primăriile. E nedrept ca statul să sponsorizeze numai spectacole (să bubuie artificii, să dea discoteci în aer liber, să organizeze baluri pentru pensionari, să susțină sporturi etc ), teatre, muzee, școli sau chiar edituri! De ce să fie bani numai pentru distracție și nu și pentru Dumnezeu?

De fapt, banii aruncați pe spectacole sunt bani băgați în păcat!

E corect să dea statul bani bisericilor? Nu, pentru că bisericile trebuie să supraviețuiască singure. Da, pentru că mai bine îi dă caselor lui Dumnezeu decât păcatului! Cu cât mai mulți bani dați la biserici, cu atât mai puțin la concerte, zbenguială și dezmăț!

Cine sponsorizează spectacole în locul religiei nu îl cunoaște pe Dumnezeu. Și nici atât binencuvântările Lui!

de Nicolae Geanta –  nicolaegeanta.blogspot.ro

CE PARERE AI? ASTEPT PAREREA TA!

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

2 Comments

  1. Fac parte dintr-o biserică ortodoxă de stil vechi (după calendarul Iulian), biserică ce nu face parte din cultele recunoscute de lege. Singurii bani ce vin, pentru întreţinerea bisericii, pentru întreţinerea preotului, pentru lemne, energie..etc., sunt din contribuţiile benevole ale enoriaşilor şi nu au baremuri minimale sau maximale. În total, există aproximativ 40 de familii în parohie, din care o parte dau pe la biserică la Bobotează, Crăciun şi Paşti. Lucrările ce s-au executat după 1989 la biserică (renovări, consolidări, centrală termică, cimitir, plus multe altele, demonstrează că se poate şi fără intervenţia statului. Pe de altă parte, eu nu m-aş simţi bine să ştiu că o mică parte dintr-o cărămidă provine de la un ateu, de la un musulman, sau un alt necreştin, chiar dacă nu vreau deloc să-i jignesc pe cei ce nu sunt creştini. Dar şi dintre creştini, să ştiu că o mică parte dintr-o icoană pictată în biserică este contribuţia unui penticostal, adventist, baptist, etc. (le respect şi acestora opţiunea). Judecaţi singur, mâna care te hrăneşte, trebuie să o săruţi ! BISERICA , în general, trebuie să fie separată de stat.

  2. Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui DUMNEZEU ce este al lui DUMNEZEU Matei 22;21.Suntem chemati sa oferim.Platiti de STAT vom fi slugii STATULUI

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: