Tu Îl cunoşti pe Isus?

Uneori mă prind îngrijorându-mă de faptul că “dacă se va întâmpla ceva groaznic şi mă voi lăsa de Isus?”, ori “dacă voi ajunge să fiu sătulă de El?”. Acele gânduri mă înfiorează de fiecare dată şi îmi amintesc că trebuie să iau fiecare zi aşa cum este ea, plină de ocazii de a-L cunoaşte mai mult pe Isus. Orice ar fi, numai de Isus nu trebuie să mă las, şi tu la fel! Poate că, pentru unii oameni Isus este doar vreo figură religioasă, dar nu şi pentru noi, cei ce L-am experimentat în vieţile noastre. Nu şi pentru cei ce au fost încurajaţi prin cuvintele Sale, nu şi pentru cei ce au fost pe moarte şi apoi vindecaţi într-un mod miraculos. Nu şi pentru cei care au fost dispuşi să moară pentru El mâncaţi de fiare ori arşi pe rug. Nu şi pentru mine.
Isus este real în viaţa mea!!! Nu sunt o persoană religioasă, după cum mi-a spus cineva, sunt o persoană care L-a cunoscut cu adevărat pe Hristos. Nu sunt doar o fată care se abţine de la unele lucruri, care citeşte Biblia şi multe cărţi creştine, care are un blog unde scrie despre Dumnezeu. Sunt o persoană care L-a cunoscut pe Isus. Înainte viaţa mea era fără sens, nu-mi dau seama cum am trăit, parcă într-o ceaţă. Sunt unii oameni care nu mă plac de când Îl cunosc pe Isus, dar mă bucur. Înainte de a-L cunoaşte pe El nu avea nimeni treabă cu mine. Odată ce Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat, nu numai din auzite, atunci viaţa ţi se schimbă şi capătă un nou sens. Primeşti o speranţă nouă-n inimă şi ştii că eşti pe calea cea bună.
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415
DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE !DOMNU ISUS SA TE INTAREASCA IN CREDINTA SI SA TE TINA APROAPE DE EL.AI MARE DREPTATE ASA ESTE VIATA CU ISUS II MULTUMIM CACI NOUA NE-A DAT VEDERE, SI SA NE RUGAM PT. TOTI ACEI CE AU OCHI DAR NU VAD.AMIN.