Autosugestie sau rugăciune adevărată?
Ne-am întrebat vreodată, când ne închinăm, dacă ce facem este autosugestie sau închinare reală? Ce putem spune este că, dacă primim răspuns de la Dumnezeu, suntem sigur creştini autentici. Dar dacă nu primim răspuns?
S-ar putea să ne trezim uneori vorbind cu noi înşine şi nu cu Dumnezeu pentru că relaţia pe care o avem cu El este întreruptă şi păcatul a pus un zid de despărţire între noi şi Hristos. Rugăciunea nu pătrunde dincolo de pereţii bisericii, casei ori, pe unde ne mai rugăm noi. Totul corvoadă, fără bucurie şi esenţă.
Însă Dumnezeu e viu şi ne poate ierta dacă ştim să Îi cerem asta.
Despre autosugestie se spun multe. Autosugestie înseamnă când, prin intermediul gândirii noastre, ne imprimăm o direcţie, ne sugestionăm un curs al lucrurilor. Felul în care percepem realitatea din jur este de fapt o perspectivă pe care noi o avem asupra vieţii.
Auzim deseori că ni se spune să fim oameni optimişti şi să vedem partea plină a paharului, însă nu trebuie să confundăm optimismul cu autosugestia. Optimismul este o stare de spirit care durează în timp pe când autosugestia este o muncă interioară care te poate obosi.
Spunea Domnul Isus că noi, în momentul când ne rugăm, nu ar trebui să repetăm aceleaşi vorbe ca păgânii, care dacă le repetă cred că sunt ascultaţi. De fapt într-un limbaj modern ceea ce făceau păgânii, era de fapt o autosugestie care nu avea nimic de a face cu Dumnezeu.
Plecau din faţa Lui neschimbaţi şi neiertaţi, aşa cum facem azi, mulţi dintre noi.
Autosugestia este o repetare continuuă a unor cuvinte pentru modificarea fluxului gândirii şi inducerea unei gândiri pozitive. Repetarea continuuă are ca scop acceptarea acelor afirmaţii pe care gândirea noastră nu le poate primi în mod normal.
Dacă Îl avem pe Dumnezeu, ar trebui să ne ferim de autosugestie. Ea este un fel de căutare de resurse supranaturale într-un trup uman şi limitat.
Noi avem nevoie de o relaţie conştientă şi limpede cu un Dumnezeu viu, nu cu un dumnezeu autosugerat. Când eşti conştient într-o relaţie, eşti responsabil şi nu faci lucruri pe care celălalt le consideră greşite. Cu Dumnezeu e aidoma.
Vorbim cu Hristos precum cu un prieten. El este singurul care poate relaxa mintea noastră şi o poate scăpa de o conştiinţă pătată. Doar El iarta, doar El ridică.
Am condamnat întodeauna papagalii care au confundat stăruinţa în rugăciune cu repetarea fără sens a unor cuvinte care devin prin repetare continuuă, fără sens.
Noi suntem sfinţi, nu pentru că repetăm actoriceşte şi etern o viaţă de sfinţenie, ci, pentru că o trăim…
Alexandru Fintoiu
sursa: ciresarii.ro
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415






![Banner Life [crestintotal.ro][460x60px]](https://i0.wp.com/crestintotal.ro/wp-content/uploads/2012/03/banner-life-crestintotal-ro460x60px.png?w=708)
![crestintotal.ro_[banner in articles].22.FEB.2012](https://i0.wp.com/crestintotal.ro/wp-content/uploads/2012/02/crestintotal-ro_banner-in-articles-22-feb-2012.jpg?w=708)



Amin! Asa este! Domnul sa aiba mila de noi, incepand cu mine, si sa ne ajute sa avem o relatie adevarata cu El, prin pocainta si credinta!