Mesia, între salvare si răscumpărare…

  În memoria publică (încă) se reține ideea că Mesia a venit să ne salveze din nelegiuire. Aveam o problemă și Dumnezeu – Cel ce poate totul – și-a suflecat mânecile și a rezolvat-o. Imaginea aceasta a salvării ne este developată și de pe filmele – la propriu și la figurat – de tip „hollywoodian” care campează continuu printre sinapsele cortexului nostru cerebral. Eroii își fac treaba, singuri sau în echipă, printre strategii bine ticluite și reacții de moment, cu pumnul ori cu arme ce creează spectacole de lumină, sunet și culoare,  lăsând pe spate cât a-i clipi, în spasmele răutății lor, pe toți dușmanii binelui. Nu rămâne decât ca „salvații” să facă din mână admirativ și să se întoarcă la viața lor obișnuită, în timp ce eroii se retrag victorios în așezările lor „olimpiene”. Cam așa îl înțeleg mulți și pe „Mesia Salvatorul”: un erou venit în lume pentru a rezolva o problemă, ceea ce nu a fost prea complicat, dacă e să ții seama și de faptul că El e Dumnezeu…

Răscumpărarea, în schimb, ne ajută să înțelegem mai mult. Ne arată că Mesia a venit să ne salveze, însă ne mai spune și cum a făcut lucrul acesta: plătind un preț! Răsumpărarea costă și demonstrează că salvarea se realizează prin sacrificiu și nu, eminamente, prin spectacol de putere.

Apostolul Pavel afirmă referitor la Mesia: „El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl”(Galateni 1:4). Deci, prețul plătit de Mesia pentru răscumpărarea nostră a fost propria Sa viață. Eroul nostru nu   s-a născut în mijlocul fulgerelor și al trăsnetelor ci într-o umilă iesle din Betleemul lui Iuda. El nu vine și pleacă în funcție de „misiunile” pe care le selectează, dimpotrivă, sălășluiește în inimile oamenilor într-o continuă revărsare de dragoste și bunătate. Comparând, așadar, salvarea cu răscumpărarea, vedem că Mesia acționeazărelațional nu doar funcțional.

Mă gândesc că, poate, realitatea răscumpărării ne va ajuta să ne trezim din „beția” sărbătorilor și să ne îmbătăm cu iubirea față de Mesia. Poate, în loc să-i facem cu mâna, de departe – în timp ce suntem preocupați cu sărbătoarea – vom spune și noi: „Astăzi vin să-mi plec genunchii, înaintea ieslei Tale…”