ULTIMELE STIRI

Zăpadă si Prunc – Vladimir Pustan

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00

pruncN-am avut timp de Prunc pentru că am fost ocupați cu alegerile parlamentare. Pereții încă se mai reazemă în afișe cu fălcoși, cu ochii inundați de grăsime, ce seamănă cu cei sacrificați de Sfântul Ignat. Apoi, au venit cumpărăturile. Mai puține ca în alți ani, dar ce Crăciun e Crăciunul fără o indigestie, o pancreatită, o ceartă zdravănă și doi colindători bătuți la nervi? Apoi, vine


mahmureala…

Orașele sunt împodobite cu lumini de culoarea politică, bisericile se întrec în colinzi, resuscitare necesară după un an de apatie, zăpada a căzut ca semn că la Dumnezeu e important și grâul ce l-am semănat în toamnă…

Pruncul a plecat din iesle, între timp s-a pus pe cruce pentru lumea întreagă, acum e în cer și de două milenii dulgherește la casa de sus. Apoi va fi drept judecător a celor ce-au ales să-L pună la urma de zăpadă însângerată a priorităților, adică dincolo de cârnații de Pleșcoi, ambiții personale, religia lui tata, nepăsare și iPad-uri.

Nu cere mult, doar inima și dorința unei alte vieți în care să colinzi pentru alții nemaiașteptând ca după fiecare vers să-ți cadă un cozonac în cap. În cer n-o să mai fie zăpadă. Bucurați-vă de ea și decât să vă mai bateți în vorbe mai bine în bulgări.

Pruncul a crescut mare. E Domn.

V l a d i m i r  P u s t a n  ciresarii.ro

  anigif 474x85

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (26834 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: