ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Orice lacrimă va fi ştearsă…

Ce înseamnă toamna pentru tine? Când simţi că a venit toamna?

Oare atunci când paşii tăi strivesc sentimentele arborilor, frunzele sau când cerul îţi toarnă găleţi de lacrimi în cap iar tu realizezi înciudat că iar ţi-ai uitat umbrela acasă?

Ori în momentele când glasul vântului te poartă prin pivniţa amintirilor pe care le-ai crezut demult uitate dar te trezeşti brusc că începi să le ştergi de praf iar laptele cu miere şi scorţişoară din cana preferată se transformă în ceai de melancolie şi regrete târzii…

Azi am strivit o frunză între degetele sufletului şi mi-am dat seama că am ceva în comun cu arborii; sentimentele mele îmbracă diferite culori iar frunza sfâşiată de degetele mele avea culoarea iubirii. Aşa mi-a intrat toamna în casă…S-a instalat confortabil tocmai în fotoliul meu preferat şi mi-a întins cadoul ei. O cutie de sticlă în care dormea melancolia iar alături de acest copil capricios al toamnei se întinsese şi tristeţea.Iubirea strivită pe aleile sufletului îşi aşezase şi ea perna într-un colţ al cutiei şi mă privea aşteptând să-i decid soarta…

Toamna din noi e mai bogată şi rece decât cea din natura creată de un Tată atât de cald. Toamna din mine e poate doar o sumă de alegeri pe care le fac zi de zi…Mergând pe stradă, pot alege să mă bucur de fiecare pas pe care-l fac deşi în urma lui rămân scheletele frunzelor, gândindu-mă că alţii ar da toate verile din viaţă pentru şansa de a putea umbla; în loc să mă plâng că Dumnezeu a şters cu buretele culoarea verde şi că eu nu sunt un fan al acestui anotimp.

--

Chiar dacă se întâmplă să-mi uit umbrela acasă pot decide să simt lacrimile cerului cu toate celulele şi să mă sensibilizez astfel mai mult, în loc să-mi permit să fiu nemulţumită şi prost dispusă. Cred că şi toamna e un gând al lui Dumnezeu şi poate unul special.

Te întrebi ce ar putea el sa însemne pentru tine? Nimic mai mult decât…o promisiune. Stropii de ploaie care se preling pe fereastra ta şi poate se amestecă cu lacrimile tale îţi reamintesc că Dumnezeu are o rezervă infinită de şerveţele cu care într-o zi va şterge cu tandreţe orice lacrimă din ochii noştrii. Frigul îţi poate aduce aminte că există un loc unde odată te vei încălzi direct de la sursa vieţii. Frunzele pe care acum le frângi cu degetele sufletului se vor transforma în fluturi acolo unde este mereu primăvară.

Poţi trece mai uşor prin toamnă dacă inima ta rezonează cu promisiunile lui Dumnezeu, dacă ele sunt aripile ce te ridică deasupra anotimpului din inima în fiecare zi…Ascultă glasul Lui purtat de vânt: Orice lacrimă de pe obrajii tăi va fi ştearsă!

--

scris de Ella Roman pentru CrestinTotal.ro

   

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. Imi place foarte mult subiectele….Dumnezeu sa va binecvanteze….Amin!

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura