Unde locuieşte fericirea?

 Am trecut pe străzile vieţii cu tinereţea de mână şi cu o geantă plină de visuri agăţată pe umăr şi am căutat…ceea ce şi tu cauţi, indiferent cine ai fi. Condiţia de om e sinonimă cu ,,căutător de fericire”. Doar omul e creat pentru a-şi împlini toate cele cinci nevoi de bază din piramida trebuinţelor, în timp ce necuvântătoarele sunt ,,copiii” instinctului şi nu cunosc tânjirea după un ceva nedefinit care sa umple golul interior.

Pe aleile vieţii sunt buticuri ce vând vise la reducere, aici câte un drog uşor, dincolo o halbă de bere; iar comercianţii de visuri produc versiuni  ieftine şi palide ale visului ce il porţi în tine; precum haine de firma, un gadget sau o maşină de lux.

Am întrebat copiii şi mi-au spus că fericire e atunci când mănânci câtă ciocolata vrei, ai prieteni şi faci pozne toata ziulica iar seara mama te cuminţeşte cu o poveste.

Am întrebat adolescenţii şi au zis că fericire e când furi primul sărut şi esti în trend în toate aspectele, dar mai ales când te regăseşti pe tine şi poţi să faci ce îţi place şi după placul inimii, nu a unor reguli.

Am întrebat tinerii şi mi-au spus că fericirea e o destinaţie spre care tind; că ea locuieşte lângă facultatea de prestigiu la care studiează, aproape de locurile unde se petrece şi cu siguranţă stă pe stradă cu firma sau instituţia la care râvnesc să se angajeze.

Am întrebat oameni maturi şi ,,cu capul pe umeri” şi am aflat că fericirea e relativă şi, că totul e permis ca în dragoste şi război, dacă sentimentul care îl trăiesc odată cu experienţa îl etichetez drept ,,fericire”.

Am chestionat oamenii de ştiinţă şi studiile lor iar un ,,nene” psiholog a afirmat vehement că la jumătatea drumului dintre ceea ce îţi doreşti să se întâmple şi ceea ce se întâmplă în realitate, se află ,,căsuţa” fericirii; iar imaginea ta de sine se modifică în funcţie de cât de frecvent ajungi să atingi sinele ideal sau versiunea ta cea mai bună. Oamenii care îşi propun să îl atingă cu orice preţ sunt cel mai probabil nefericiţii planetei. Însă un filosof existenţialist comentează cu patimă că, sursa fericirii se află în noi, ne suntem nouă înşine îndeajuns. Atunci de ce am inventat consilierea şi şedinţele de psihoterapie?! De ce avem nevoie de alţii, de confirmarea sau părerea lor? Deoarece autosuficienţa e un drum sigur spre dezastru şi aduce la pachet tulburari psihice.

Cu cine face casă bună fericirea? Cu un apus magnific, o seară liniştită în natură, maci singuratici în lanul de grâu imortalizaţi cu persoana iubită în cadru, ori toate mărunţişurile dulci şi imperios ,,necesare” cu care ne înconjurăm zi de zi?

M-am oprit din căutarea ,,adresei” fericirii atunci când am făcut cunoştinţă cu o Persoană. Când cuvintele lui Asaf au ieşit din tiparul lingvistic şi le-am experimentat : ,,Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de Adăpost ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Ps. 73.28)

Fericirea nu e pretutindeni sau undeva în abstract ori cosmos; de multe ori nu poţi găsi cuvinte să o descrie atunci când o simţi pentru că fericirea locuieşte, în cel mai literar sens, în inima lui Dumnezeu…,,Eu nu sunt ca un Om”, declară El şi toate atributele Lui înseamnă fericire…Dragostea şi acceptarea oamenilor ţin în general, până la prima ta greşeală mai gravă sau până îţi cade un ,,schelet” al trecutului din dulap; apoi te vezi în ochii lor mai vulnerabil decat o bucată de aţă…Oamenii judecă, Dumnezeu îşi deschide braţele…Ei te resping uneori fără să te cunoască prea bine, El îţi zâmbeşte şi te invită să staţi la poveşti…Ei, chiar cei dragi sunt departe emoţional şi fizic uneori, însă Dumnezeu e la o distanţă de o rugăciune. Fericirea nu e între tine şi oameni, ci între tine şi Creatorul tău.

scris de Ella Roman pentru CrestinTotal.ro