Lucruri ce par a fi grele de spus

Nouă oamenilor ne este teamă de alţi oameni. Dacă se supără Xulescu, dacă va fi necăjită Xuleasca. Nu trebuie să fii egoist, nu mă înţelege greşit. Dar în viaţă vine momentul când unor oameni trebuie să le spui vorbe dureroase, vin momente vei începe să te îndoieşti de unii oameni şi atunci îţi vei pune multe întrebări. Vei ajunge la concluzii, la răsturnări de situaţii. Noduri în gât şi fluturaşi în stomac. Sufletul îţi va fi tulburat. Dar tocmai pentru acel lucru te afli acolo, în ceasul acela. Pare greu. Am învăţat că viaţa merge înainte, indiferent dacă astăzi voi muri. Oamenii tot vor mai respira acest aer, tot se vor mai culca şi mânca. Şi, nu-i aşa? Mă gândesc la moartea lui Isus. Altora nici că le-a păsat de El, alţii L-au jelit. Şi nimeni nu a înţeles sacrificiul suprem. Nici astăzi nu-l înţelegem în totalitate. Ioan 3:16.
Tu ştii mai bine situaţia în care te găseşti. Cu siguranţă ai analizat problema din toate unghiurile şi ţi-ai imaginat multe scenarii de groază. Trebuie s-o faci! Nu te mai gândi la nimic, gândeşte-te la ceea ce ai de făcut. Nu mai analiza sentimentele tale sau pe ale acelui om. Analizează mai degrabă situaţia. Gândeşte-te că toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Chiar şi aceste vorbe grele de spus lucrează înspre binele tău. Dacă mereu te vei gândi în viaţă că nu vrei să răneşti pe cineva sau că nu vrei să superi pe cineva cu adevărurile ce trebuie spuse, nu vei ajunge nicăeri. Te vei afunda tot mai adânc într-o mlşatină ce te va ucide încetul cu încetul. Îţi dau un sfat. Roagă-te, şi apoi acţionează.
Imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492
Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism