ANUNTURIARTICOLUL ZILEIIntrebari & Raspunsuri

Cine mai are timp pentru rugăciune?

Vorbind în faţa unui grup de oameni care se îngrămădeau în curtea reşedinţei sale de vară, papa Benedict a ţinut să le atragă atenţia asupra următorului lucru: „rugăciunea zilnică este esenţială pentru mântuire”.

Papa a spus că rugăciunea zilnică îi ţine pe credincioşi deschişi la „vocea Sfântului Duh”, pe când cei care neglijează să facă acest lucru permit să se creeze o distanţă între sufletele lor şi Dumnezeu. Papa a mai adăugat „dacă nu ne rugăm, nu avem nicio scuză, deoarece harul rugăciunii este dăruit tuturor. În consecinţă, dacă nu suntem salvaţi, vina ne va aparţine în totalitate,” citează CatholicCulture. Înainte să încheie, papa le-a mai spus încă o dată să se roage zilnic şi să îşi facă în mod special timp pentru asta în concediu.
Rugăciunea însă nu este doar pentru cei religioşi. Este şi pentru cei care vor să fie sănătoşi. Conform unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate din Washington DC, în colaborare cu cercetătorii de la spitalul Herzog din Ierusalim, riscul crescut de demenţă (inclusiv boala Alzheimer) scade cu 50% în cazul pacienţilor care se roagă regulat. Rezultatul acestui studiu confirmă concluziile studiilor precedente, care demonstraseră că religia joacă un rol principal pentru starea de bine.
Prevenţia se face prin două mijloace. Mai întâi, exerciţiile ce antrenează memoria, precum a ţine minte o rugăciune sau de a păstra în minte câteva motive de recunoştinţă, fac ca îmbătrânirea neuronilor să fie încetinită. În al doilea rând, rugăciunea scade nivelul de stres şi tensiunea arterială, doi dintre factorii de risc ai bolii Alzheimer.
Mulţi cunosc obiceiul lui Iisus cu privire la rugăciune, aşa cum este relatat în Biblie. Se trezea de dimineaţă, cât încă era întuneric afară, părăsea casa în căutarea unui loc liniştit unde se ruga. Relatarea vine cu îndemnul ca fiecare dintre noi să îi urmăm exempul şi să începem dimineaţa cu câteva momente de rugăciune, meditaţie sau studiu.
Doar că în ziua de azi, când locul de muncă, copiii sau prietenii ne solicită să stăm treji până târziu în noapte, iar a doua zi trebuie să ne trezim pentru a merge la serviciu, acest obicei pare mai degrabă un lux de care se bucură doar cei care au timp liber.
Mai mult decât atât, pastorul Stephen Chavez scrie în Adventist Review că asta nu ajunge pentru a avea o credinţă întărită, ci trebuie să stăm în contact cu Iisus pe toată perioada zilei, indiferent ce facem sau unde mergem. Însă şi el recunoaşte că nu este uşor, nici chiar lui care după propriile declaraţii, nu este „o persoană matinală.” Astfel că atunci când se trezea dimineaţa şi începea să se roage, era distrat de gânduri şi idei aleatorii care îi întrerupeau şirul ideilor şi rămânea cu sentimentul că nu este destul de „spiritual.”
O soluţie ar fi ca rugăciunea, meditaţia sau studiul să nu fie primul lucru făcut după ce ne trezim din somn, prima jumătate de oră să o petrecem pregătindu-ne de serviciu sau pregătind masa şi abia după ce simţim că suntem cu adevărat treji, putem să începem rugăciunea. O altă idee la îndemână este ca cititul sau studiul de dimineaţă să se facă cu un creion în mână cu care să urmărim rândul ca să putem sta concentraţi.
Dacă totuşi în anumite dimineţi se întâmplă să nu putem face acest lucru, trebuie să profităm de orice moment liber din timpul zilei. Chavez spune că de multe ori în timpul zilei, când se află în parcare, într-un magazin, în birou, sau în timp ce face jogging, mintea lui este deshisă spre Dumnezeu şi se surprinde singur într-o rugăciune care reflectă circumstanţele în care se găseşte la momentul respectiv.
„Viaţa nu stă în loc. Putem să păstrăm câteva momente liniştite în fiecare dimineaţă înainte ca lucrurile să o ia razna, dar nu putem depinde de aceste momente să ne ţină toată ziua. Trebuie să fim ghidaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim constant conectaţi la Iisus şi deschişi spre îndemnurile Duhului Sfânt,” spune Chavez.

sursa:  semneletimpului.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: