Mă doare să văd ce-am ajuns noi, oamenii.. ?

Nu trebuie să te simţi singur atunci când cineva te dezamăgeşte. Nu ar trebui să fie aşa, dar cam aşa se întâmplă de fiecare dată. Oamenii sunt aşa de schimbători şi făţarnici. Azi îţi sunt prieteni şi petreceţi împreună momente de neuitat, de la râs până la plâns cu sughiţuri. Prietenia e frumoasă. Dacă durează..
Ştiu că e greu, foarte greu de suportat. Dar aşa e omul. Azi te cunoaşte, mâine uită că te-a cunoscut. Îmi este greu să scriu despre acest subiect sensibil pentru că aşa simt acum. Simt că trebuie să am grijă să nu-mi pun prea mult încrederea în om (nu că mi-aş fi pus-o!) pentru că ei sunt prefăcuţi. Şi invidioşi. Te invidiază pentru lucruri de nimic, se leapădă de tine pentru că te văd ca un pericol în calea treburilor lor murdare.
Am învăţat că eşti singur pe drumul vieţii, nimeni nu vine să te ia de mână şi să te călăuzească prin Întuneric pentru că asta ar însemna ca tu să ajuţi la linia de finish înaintea lor, şi ei nu vor asta.

Oamenii sunt cu două feţe. Văd asta zilnic. Pe faţă te pupă în frunte şi “sincer” îţi compătimesc pierderile, dar pe la spate abia aşteaptă să spună şi altora ce-ai păţit, să bea din paharul otrăvit al bârfei.. şi să moară din interior. Nu te încrede în oameni şi nu îi lăsa nici pe alţii să se încreadă în tine. Şi tu îi vei dezamăgi pe ei dacă nu ai grijă.
M-am săturat de asta. Atâta făţărnicie nu am mai văzut nicicând în vieţile oamenilor, atâtea trădări pe la spate şi împunsături cu săgeţile urii în inimile noastre nu au mai fost niciodată. Vine Isus…
Acum văd că aşa este. Se apropie Isus de Pământ şi Se apropie ştergându-şi lacrimile din ochii ce privesc cu dezamăgire înspre noi, oamenii. Şi El care credea că va mai găsi ceva dragoste în inimile noastre.
Noi suntem în războaie, în procese de divorţ, în certuri, în beţii, în fapte de ruşine. O, da! Suntem creştini. Cu siguranţă ne aşteaptă un loc cu verdeaţă, aşa-i? Abia ce-am scos cuţitul din inima rănită a cuiva şi abia apucăm să căutăm altă inima frântă, să o ucidem cu totul prin ura noastră.

Ai ceva împotriva mea? Spune-mi pe faţă. Nu mă mai linguşi şi complimenta cu un zâmbet dezmierdat. Spune adevărul fără să-ţi fie teamă de consecinţele dureroase ale acestuia. Decât să mă urăşti în ascuns, mai bine spune-mi ce ai cu mine. Cam aşa ar trebui să procedăm, dragilor. Nu toată ziua pupi-pupi, iar pe la spate deabea aşteptăm să ne aruncăm unii pe alţii în prăpăstii. Căci doare. Şi toată viaţa vei avea cicatrici. Asta dacă nu mori..
Isus stă şi plânge. Pentru ce-am ajuns. Să ne omorâm unii pe alţii pentru o bucată de pâine. Să ne prefacem că nu ne mai vedem prietenul pe stradă. Să linguşim pe faţă şi să înjunghiem pe la spate. Să spunem prin statusuri ieftine copiate de pe net exact opusul a ceea ce suntem.
Mă doare sufletul când văd asta. Sunt dezamăgită. Acum, aveţi dreptul să mă judecaţi pentru ce-am scris. Măcar nu am minţit, am spus Adevărul.

Imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com