Bunul simţ pe „ignore”(4)

Am mai constatat în ultima vreme prieteni, că obrăznicia se consideră normalitate. Răspunsuri obraznice, aroganţă, comentarii nepotrivite şi dureroase. Nu numai pe Net, ci şi în realitate. Ştiţi de când e această obrăznicie, fără perimetre demarcate? De când generaţia Facebook face comment-uri anonime pe bloguri. Sub un ID fals se apucă să arunce molotoave. Sudalme. Şi pocăiţii o fac. Cred că ascunşi sub nume fals, nu sunt tot ei. Să vă ferească Domnul să cădeţi în extrema asta!

Facebook crează şi prejudecăţi, şi ură, şi instigare la violenţă. De unde a plecat revolta tinerilor din Londra, în 2011? De pe Facebook. Dar a celor din Piaţa Universităţii din 2012? De pe Facebook! Pe Facebook 1 milion de fani se roagă pentru moartea preşedintelui Obama!

Spunea cineva că ura poate apare şi din cauza faptului că ai postat o fotografie care nu a plăcut cuiva, sau în care ai ieşit tu bine, şi ofensezi fără să vrei pe ceilalţi. Unii îţi folosesc fotografiile fără să aibă aprobarea, alţii te palgiază, îţi fură articolele, cum am păţit eu de curând cu un site creştin!

Obrăznicia pe Facebook apare în like-uri: „Mmm, nu-mi place rochia asta!”, „Waw, ce melodie naşpa”… Like-ul e o metodă prin care poţi deveni obraznic, sau te poate cineva supăra. Proverbe 20:6 „Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios”.

Apropos, ce zice Scriptura despre obraznici? Locul lor va fi… în păşuni verzi, nu? Nu, ci afară!

Apoi, mai e ceva legat de obrăznicie. Poţi fi şantajat cu o fotografie. Unii sunt şantajaţi prin copii, alţii, prin partenerul de viaţă. Hai să vă mărturisesc un păcat al meu. Promiteţi că nu-l scrieţi pe Facebook, da?. Ştiţi, când eşti profesor şi elevii termină clasa XII-a, vin toţi să facă fotografii. „Haideţi şi cu noi, şi cu mine etc”. Şi, în şedinţa foto, am stat alături şi de o fată, îmbrăcată mai sumar. Iniţial nu mi-am dat seama de pericol. Nici prin cap nu mi-a trecut. Ştiţi ce-a făcut? A postat fotografia pe Hi5. Şi a primit zeci de comentarii! Când mi-a arătat la liceu bravura ei, peste vreo două săptămâni, am intrat în pământ de ruşine! Am rugat-o s-o şteargă… Ce ziceţi, mă putea şantaja? Ce-ar fi zis pressa, biserica, dvs? Dar soţia mea?